Bucureşti, 20 septembrie 2013: Noi soluţii de finanţare a afcerilor prin absorbţia fondurilor europene au fost prezentate la Camera de Comerţ şi Industrie a României, care a organizat în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Castellón – Spania, conferinţa „Oportunităţi de accesare a Fondurilor Structurale 2014 – 2020”.
Desfăşurată în prezenţa E.S. Ambasadorul Spaniei în România, Dl. Estanislao de Grandes Pascual şi a unui număr important de oameni de afaceri români şi spanioli, conferinţa a adus în atenţia auditoriului proiectele României pentru viitorul exerciţiu bugetar european, prezentate de Domnul Gabriel Călin Onaca, Secretar de Stat în Ministerul Fondurilor Europene, iar la nivelul administraţiei locale, de Viceprimarul General al Municipiului Bucureşti, Dl Dan Alexandru Darabont.
La rândul lor, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Castellón, doamna Dolores Guillamón Fajardo, prima femeie preşedinte a acestei Camere de Comerţ şi membrii delegaţiei spaniole au prezentat exemple concrete de succes în administrarea şi cheltuirea banilor europeni, Spania fiind alături de Irlanda, statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai bune performanţe în atragerea finanţării de la Bruxelles, reuşind să utilizeze 60% din bugetul alocat de UE, faţă de o rată a absorbţiei de numai 22%, atinsă în prezent de ţara noastră.
Sistemul Cameral din România a fost reprezentat de Domnul Marin Niculcea, membru în Colegiul de Conducere al Camerei Naţionale, preşedintele CCI Teleorman, şi de Domnul Nasty Vlădoiu, Preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.
În deschiderea lucrărilor, Domnul Marin Niculcea, a transmis mesajul E.S. Preşedintele Camerei Naţionale, Dl Mihail M. Vlasov, subliniind importanţa colaborării româno – spaniole, concretizată într-o serie de reuniuni bilaterale la nivel înalt organizate de