Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Valea Copcii în "Ştefan cel Mare". Traseul lui Stoican până la debutul în Liga 1

Publicat in Pro Sport, luni 23 septembrie 2013 ·

Promovat de la „satelitul” care este lider în Seria a III-a a eşalonului al treilea, noul tehnician al lui Dinamo va antrena în premieră în Liga I

Stoican a debutat ca principal la Minerul Mehedinţi Valea Copcii, în aprilie 2009, acolo unde şi-a încheiat şi cariera de jucător, la nici 34 de ani

Locul lăsat liber pe banca echipei din „Ştefan cel Mare” după despărţirea de Gigi Mulţescu a fost ocupat imediat de Flavius Stoican, cel care a condus în acest sezon destinele „satelitului” din Liga a III-a. La 37 de ani neîmpliniţi, Stoican este născut pe 24 noiembrie 1976, alesul conducerii dinamoviste a avut un debut excelent la echipa a doua, pe care a lăsat-o lider în seria a III-a, cu trei victorii şi un egal.

De două ori la Dinamo 2

Minerul Mehedinţi Valea Copcii a fost prima echipă condusă de Flavius Stoican din postura de antrenor principal. A debutat pe 10 aprilie 2009, cu un egal pe teren propriu, în faţa liderului Fortuna Covaci, scor 1-1. Problemele financiare ale echipei au dus la despărţire, după un an ca principal al mehedinţenilor, dar din vara lui 2010, a preluat pe CSM Şcolar Reşiţa. După nouă luni a demisionat şi de acolo, iar din vara lui 2011 a trecut la Dinamo 2. Nici aici nu a stat prea mult, invocând motive personale pentru a pleca după doar şase luni la Chindia. De la Târgovişte a demisionat la începutul lui septembrie 2012, dar şi-a găsit de lucru după o lună, la Mioveni. Şi de la gruparea argeşeană a plecat pe uşa din dos, contractul său fiind reziliat anul acesta, de comun acord, la mijlocul lui mai.

Poli Iaşi, ultimul adversar în tricoul lui Dinamo

Născut în Vânju Mare, Stoican a evoluat pentru Dinamo de două ori în cariera sa. Prima dată a venit în 2002, după şapte ani petrecuţi în Bănie. A fost cea mai bună perioadă a sa, într-un sezon şi jumătate adunând 29 de meciuri şi un

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 33 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 31 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 29 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Incendiu la un avion cu 226 de pasageri la bord. A luat foc în zbor, imediat după decolare

Adevarul acum o ora
Un avion Delta cu 226 de pasageri la bord a fost nevoit să revină de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce unul dintre motoare a luat foc la scurt timp după decolare.

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°