Nechifor, Sinescu şi Bereanu au participat la Festivalul Hribului
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a participat, sâmbătă, în comuna Vama la Festivalul Hribului, ediţie finanţată cu fonduri europene.
La eveniment au participat, pe lângă preşedintele CJ Suceava, prefectul Florin Sinescu şi senatorul PSD Neculai Bereanu.
“Festivalul Hribului”, aflat la a cincea ediţie, este organizat la Vama de către Asociaţia Turistică Vama – Bucovina.
Manifestarea din acest an este inclusă în cadrul proiectului “Etnofolclor şi artă populară în inima Bucovinei”, finanţat prin Programul Operaţional 2007-2013. (A.D.)
Artă culinară tradiţională
După deschiderea oficială a evenimentului, a avut loc expoziţia-concurs de artă culinară tradiţională. Un număr de 12 pensiuni din Asociaţia de Turism Vama – Bucovina au amenajat tot atâtea standuri cu specialităţi culinare tradiţionale, printre care s-au numărat ciorbă de gălbiori, supă cremă de hribi, sarmale cu hribi, ciulama de hribi, ruladă de casă cu ghebe sau cu hribi, salată de hribi, chifteluţe de bureţi cu maioneză, zacuscă de hribi, zacuscă de ghebe, zacuscă de vinete cu ciuperci, salate de ghebe, hribi şi râşcovi, dar şi clătite cu hribi, platou cu multe bunătăţi din ciuperci şi prăjituri cu afine, zmeură şi mure, torturi în formă de hribi, etc. dar şi licori preparate din fructe de pădure, cum ar fi afinată, fragată, zmeurată sau sucuri naturale.
Juriul, format din conf. univ. Angela Albu de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a universităţii sucevene, prof. Corina Cubleşan – fost preşedinte ANTREC Suceava, Dan Burgheaua – director Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, medicul Octavian Cubleşan şi Aurelia Badale, preşedinta Asociaţiei de Turism Vama – Bucovina a avut o misiune dificilă datorită multitudinii şi varietăţ