de Ovidiu BOICA
ovidiuboica@tribuna.ro
23 septembrie 2013 11:07
9 vizualizari
A-A+
Baschetbaliştii sibieni au câştigat primul meci oficial din noul sezon, scor 84–78 cu vicecampioana BC Mureş, în prima manşă a turului întâi al competiţiei KO.
CSU Atlassib a obţinut primul succes din noul sezon, sâmbătă seara, pe teren propriu. Baschetbaliştii sibieni s-au impus la o diferenţă de 3 coşuri în faţa vicecampioanei BC Mureş. "Galben-albaştrii" au un fragil avantaj după prima confuntare, iar sâmbăta viitoare, la Tg. Mureş, speră să obţină un rezultat care să le aducă calificarea.
Două minute nu s-a marcat niciun punct, în debutul confruntării. Ivanovic, fostul jucător al Gazului Metan, a spart gheaţa, cu o runcare de la distanţă. Lee a egalat, coş plus fault, apoi Sibiul s-a instalat la conducere prin "treiţa" lui Bojovic.
La capătul unui "run" de 7-0, mureşenii au preluat conducerea (10-8), dar nu pentru prea mult timp, pentru că Lee a întors din nou rezultatul, după care Bojovic şi Austin au stabilit scorul primelor 10 minute, 22-19 pentru CSU.
Sfertul secund a fost cel mai disputat, cele două formaţii aflânsu-se cu rândul la conducere pe tabela de marcaj. "StudenţiI" sibieni au avut 24-23, apoi 30-29, 32-31 şi 35-34, în vreme ce Mureşul a condus cu 25-24, 29-27, 38-35 sau 42-39. Bojovic a egalat la 42 cu o aruncare de la distanţă, când mai erau 54 de secunde din prima repriză. Ivanovic a readus Mureşul în avantaj (43-42), dar ultimul cuvânt l-a avut de spus Bojovic şi CSU Atlassib termina repriza cu un avantaj minim (43-42).
Ivanovic a întors încă o dată scorul (46-44), în debutul reprizei secunde, după care sibienii au întors din nou situaţia pe tabela de marcaj. "Galben-albaştrii" au avut, la un moment dat, aproape 10 puncte în faţă (67-58), dar oaspeţii au recuperat, astfel că, înainte cu 10 minute de fi