Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL LUI IONUŢ ANGHEL. Martorul-cheie, audiat la Parchetul ICCJ

Publicat in Romania Libera, luni 23 septembrie 2013 ·

Bărbatul care l-a adus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei, s-a prezentat, luni dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat, transmite Mediafax.

Bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie, când l-a adus pe fratele lui Ionuţ şi a vorbit cu un agent de pază pentru a o găsi pe bunica acestuia.

Citeşte şi VIDEO: Ultimele clipe din viaţa lui Ionuţ Anghel, surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie, înainte ca Ionuţ Anghel să fie găsit mort, au fost difuzate joi în presă. Ionut Anghel şi fratele lui de şase ani au fost surprinşi în timp ce se jucau şi aleargau pe o alee din parc, bunica acestora nefiind în înregistrare. La un moment dat, fratele lui Ionuţ este adus în parc de mână de către un bărbat. Acesta merge cu copilul la un agent de pază, iar după câteva secunde cei trei se îndreaptă spre locul unde ar fi stat bunica celor doi copii. După alte câteva minute, bărbatul care l-a adus pe băiat apare în înregistrare în timp ce se îndreaptă spre ieşirea din parc. În jurul orei 11.30, Ionuţ a fost găsit ucis de câini pe un teren privat din apropierea Parcului Tei.

După apariţia în presă a imaginilor, procurorul care investighează cazul a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei.

Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, declara joi că procurorul de caz a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei pentru a putea fi vizualizate şi analizate din punct de vedere judiciar.

Citeşte şi Copilul muşcat de câini. Niţu: Procurorii vor intra în posesia imaginilor cu parcul Tei

Întrebat dacă procurorul de caz nu putea să verifice sau să se intereseze, înain

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 47 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 42 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°