În al doilea episod al micului nostru război pentru cele mai bune tastaturi de Android, care să le înlocuiască pe cele standard, am ales Swype. Ea ne-a fost recomandată şi de cititorii adevarul.ro/tech/ şi ne-a provocat un şoc. De ce? Chiar funcţionează!
Swype a fost lansată în versiunea actuală pe 24 aprilie 2013 şi se bazează pe inteligenţa de învăţare a softului din spatele ei. Are limba română şi este potrivită pentru cei care vor să nu scrie toate cuvintele, ci să se bazeze pe autocomplete. Spre deosebire de Swift, unde nu am recomandat desenarea cuvintelor pe tastatură, Swype fix pe acest lucru se bazează. Avantajul ei este că, în combinaţia dintre desenul pe tastatură şi învăţarea permanentă, nu trebuie să fim exacţi. De multe ori am mâzgâlit ciudat între litere, dar mi-a dat cuvântul pe care-l gândeam. Acest lucru puteţi să-l vedeţi şi în video-ul nostru de mai jos.
Creatorii Swype au prezis că utilizatorii pot să scrie cu 50 de cuvinte pe minut, ceea ce este enorm pentru un ecran tactil. Avantajul Swype este că a fost achiziţionat în octombrie 2011 (până atunci au mai fost versiuni, dar cea de pe 24 aprilie 2013 este cea actuală) de Nuance Communications, care se ocupă de inteligenţă artificială şi de softuri de asistenţă personală.
Caracteristici
După descărcarea tastaturii, meniul este destul de simplu. Putem alege între 14 teme, în culori diferite şi forme diferite ale tastelor. În standard există opţiuni de Autocorectare, Autocapitalizare, Autospaţiere şi predicţii pentru următorul cuvânt. Odată ce ne obişnuim cu ea, iar eu nu credeam că va fi posibil, este surprinzător de rapidă. Trebuie să vă schimbaţi obiceiul de a tasta: uitaţi să apăsaţi pe spaţiu, uitaţi de capitalizare, de cuvinte tastate. Swype trebuie învăţată cuvinte noi în permanenţă, dar are o problemă în a scrie cu diacritice. Dacă SwiftKey era extraordinar de