de C. MIERLUŞCĂ
23 septembrie 2013 22:43
2 vizualizari
A-A+ Plantă erbacee, anuală, cultivată (rar sălbatică), cunoscută din Antichitate şi cultivată pe suprafeţe întinse, ca plantă medicinală şi aromatică. Se mai numeşte ienupăr, piper, piper alb. În prezent, cultivată pe toate continentele. În România, se cultivă în partea de sud, fiind pretenţioasă în ce priveşte solul în care creşte. Florile mici, albe-roz, violete sau galbene înfloresc în perioada iunie-iulie. Cu excepţia seminţelor, toată planta are miros de ploşniţă. Fructele sunt galbene sau brune şi conţin: ulei eteric, substanţe amare, tanin, carotenoide, vitamina C, săruri minerale, glucoză, acid oxalic, aminoacizi. Din fructe se extrage uleiul eteric folosit în producerea parfumurilor, săpunurilor, mezelurilor, lichiorurilor, în industria textilă şi în medicină. Intern, coriandrul are proprietăţi asemănătoare cu ale chimionului şi ananasului. Stimulent stomacal carminativ, excitant; odinioară considerat afrodiziac şi stimulent al memoriei. Recomandat în anorexie nervoasă. Numeroase lichioruri şi aperitive conţin coriandru, cum sunt: Izzara bască şi ambrozia răcoritoare. Pentru combaterea viermilor intestinali, se prepară infuzie din patru linguriţe fructe la o cană de apă fierbinte, acoperită 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două-trei căni pe zi. Extern, în dureri reumatice, folosit ca loţiune sau pomadă. Specie meliferă, produce 100-500 kg de miere la hectar, de culoare aurie cu gust foarte plăcut.
Bibliografie: C. Pârvu-„Universul plantelor”, Jean Valnet-”Aromoterapia”.. de C. MIERLUŞCĂ
23 septembrie 2013 22:43
2 vizualizari
A-A+ Plantă erbacee, anuală, cultivată (rar sălbatică), cunoscută din Antichitate şi cultivată pe suprafeţe întinse, ca plantă medicinală şi aromatică. Se mai numeşte ienupăr, piper, piper alb. În prezent, cultivată pe toate continen