Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pupaza din Trasnitii, despre celebritate si miracolul cifrei 7 - Interviu

Publicat in Ziare.com, marți 24 septembrie 2013 ·

Pe Grig Chiroiu nu il cunoaste, poate, intreaga tara, insa situatia sta cu totul altfel pentru "Pupaza" din serialul Trasnitii.

Actorul a vorbit in cadrul unui interviu acordat Ziare.com despre serialul in care joaca, celebritate, dar si despre miracolul cifrei "7" - data nasterii, ziua casatoriei, prima sa pensiune inaugurata pe 07.07.2007. Coincidentele legate de aceasta cifra nu se opresc aici: cea de-a doua pensiune a sa se numeste Seven, are sapte camere si a fost inaugurata pe 7 iulie, dar in 2012.

Vi se intampla de multe ori pe strada sa va spuna lumea "Uite-l pe Pupaza"?

Da, de foarte multe ori se intampla sa aud ori "Uite-l pe Pupaza!", ori, de la altii, mai politicosi, "Uite-l pe domnul Pupaza!". E firesc sa ma recunoasca lumea, e un lucru cu care m-am obisnuit.

Cea mai interesanta reactie de care am avut parte a fost pe o strada din centrul Sibiului, din partea unei doamne, care ii spune copilului, "Uite-l pe Pupaza!", iar cand am trecut de ei, copilul spune "Da! Si din spate tot el e".

Care este cel mai mare avantaj al faptului ca sunteti cunoscut? Dar cel mai mare dezavantaj?

Avantaje? Sunt, bineinteles, dar nu stiu care ar fi cel mai mare dintre ele. Ca ma recunoaste lumea, fiind mai amabila; in piata de exemplu, imi aleg produsele cele mai bune, mai proaspete, imi mai dau ceva si din partea lor...

Dezavantaj? In vacante, cand reusesc si eu sa plec si vreau sa ma detasez putin, sunt asaltat de fani care vor autografe sau poze.

Am fost, acum cateva saptamani, doua zile prin tara, de exemplu, si am facut sesiune de autografe. Nu pot sa spun ca nu-mi place lucrul acesta. Mi s-a intamplat chiar si in vacantele din strainatate. Ii respect mult pe fanii mei si nu-i pot dezamagi si sunt norocos sa am si o familie intelegatoare, care ma sustine in tot ce fac.

@N_

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum 55 minute
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°