Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AC Milan nu va face apel la suspendarea primită de Balotelli

Publicat in Pro Sport, marți 24 septembrie 2013 ·

Oficialii clubului AC Milan au anunţat, marţi, că nu vor face apel la suspendarea de trei etape dictată atacantului Mario Balotelli, care a primit cartonaşul roşu după terminarea meciului cu SSC Napoli, din etapa a IV-a a campionatului Italiei, informează site-ul calciomercato.com.

"AC Milan anunţă că va face recurs la decizia de închidere a unui sector al stadionului la următorul meci de pe teren propriu, dar nu va face apel la suspendarea de trei etape primită de Mario Balotelli", se arată în comunicatul grupării italiene.

Atacantul echipei AC Milan, Mario Balotelli, a fost suspendat, luni, pentru trei etape în Serie A, după ce a fost eliminat la finalul meciului pierdut cu SSC Napoli, scor 1-2, în etapa a IV-a a campionatului Italiei. Balotelli, care primise un cartonaş galben în repriza a doua, a protestat la finalul meciului şi a primit al doilea avertisment şi implicit cartonaşul roşu din partea arbitrului Luca Banti. Internaţionalul italian a continuat protestele şi l-a înjurat pe arbitru, motiv pentru care a fost suspendat trei etape.

Mario Balotelli va lipsi de la meciurile cu formaţiile Bologna, Sampdoria Genova şi Juventus Torino.

De asemenea, AC Milan va disputa un meci cu un sector al stadionului închis, deoarece suporterii au scandat injurii rasiste şi i-au insultat pe fanii veniţi de la Napoli.

Formaţia AC Milan a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa Napoli, în ultimul meci al etapei a patra a campionatului Italiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Britos '6 şi Higuain '54. Pentru AC Milan a înscris Balotelli, în minutul 90+1. În minutul 61, Mario Balotelli a ratat un penalti

Sursa: Mediafax

Oficialii clubului AC Milan au anunţat, marţi, că nu vor face apel la suspendarea de trei etape dictată atacantului Mario Balotelli, care a primit cartonaşul roşu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°