Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROŞIA MONTANĂ. Plumb: RMGC va cheltui 300 de milioane de euro pentru îndepărtarea poluării istorice

Publicat in Romania Libera, marți 24 septembrie 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, la audierile de la Comisia specială pentru Roşia Montană, că obligaţiile privind îndepărtarea "poluării istorice" de la Roşia Montană revin RMGC, suma estimată fiind în cuantum de 300 de milioane de euro, transmite Mediafax.

Citeşte şiROŞIA MONTANĂ. Plumb: Concentraţia de cianuri, o treime faţă de limita europeană

"În ceea ce priveşte efortul statului român pentru a putea decontamina zona privind poluarea istorică - e nevoie de o investiţie de 300 de milioane de Euro. Poluarea istorică e cea prezentată şi sunt multe acţiuni de făcut. Statul român are capabilitatea de a putea monitoriza şi controla condiţiile de mediu impuse, dar investiţia care ar trebui făcută e foarte mare şi nu ne-o pemitem. Numai pentru Roşia Montană e vorba de 300 milioane de Euro. În România mai sunt peste 300 de situri poluate istoric", a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că problemele legate de mediu şi poluare la Roşia Montană ţin de existenţa a 18 halde de steril neecologizate şi abandonate, a două cariere abandonate fără a fi ecologizate şi a 1.450 kilometri de galerii subterane prin care se scurg ape acide.

Ministrul Mediului a arătat că există ape acide care sunt deversate în bazinul hidrografic printr-o singură galerie şi a precizat că există şi alte puncte de scurgere din care se descarcă ape acide.

Citeşte şi Rovana Plumb, audiată marţi de Comisia specială pentru Roşia Montană

Ea a arătat că, prin deversarea acestor ape acide, se depăşesc cotele maxime admise de până la 100 de ori, fiind afectaţi sever 40 de km în aval în râul Arieş, şi că există mortalitate piscicolă în Arieş, iar ecosistemul e puternic afectat.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, la audierile de la Comisia specială pentru Roşia Montană, că obligaţiile privind îndepărtarea "poluării istoric

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°