De o săptămână, la uşa apartamentului meu bate cineva timid, apoi sună şi parcă abia aşteaptă să plece convins fiind că nu îi voi deschide. Nu am vizor, aşa că nu am putut vedea cum arată musafirul meu. Într-una din zile a revenit la ora prânzului - 14.30 - şi a sunat de trei ori scurt, apoi a bătut fără niciun chef.
M-am apropiat de uşă şi am întrebat cu o voce agresivă: cine este? Interlocutorul meu a tăcut ca şi cum i-a pierit glasul. Am plecat din faţa uşii convinsă fiind că am scăpat de o mare belea. Peste 10 minute din nou aceeaşi sonerie, aceeaşi bătaie timidă în uşă. De data asta mai hotărâtă m-am dus la usă, am pus mâna pe clanţă gata să deschid, dar în momentul următor am renunţat. Măa vedeam deja tranşată şi făcută bucăti, aruncată într-o pubelă de pe B-dul. Ion Mihalache fără măcar să am posibilitatea să-mi văd la faţă agresorul care, probabil, îşi va pune pe cap o cagulă înainte să treacă la fapte. Din acest coşmar m-a trezit Domnul Vasile, poştaşul care şi-a făcut anunţată prezenţa printr-o sonerie sănătoasă însoţită de cuvintele: „poşta, aveţi o scrisoare!”. În momentul în care am deschis uşa a căzut un mic aviz. Era un xerox pe care scria indescifrabil un nume, apoi mare cu litere de tipar numele meu şi mai jos Enel. Am devenit din ce în ce mai suspicioasă fiindcă tocmai achitasem lumina şi de curând îmi citise cineva contorul aşa că vizita pe care o primisem părea extrem de suspectă în continuare. Mă gândeam serios să anunţ poliţia.
Astăzi, musafirul nepoftit a bătut din nou şi m-a trezit din somn pe la ora 8. Sunt răcita şi-am hotărât să nu ies din casă şi să stau să mă vindec. Nu m-am sculat din pat să deschid, dar, auzind în continuare bătaia discretă şi obsedantă, m-am dus în dreptul uşii. Soarele de afară şi lumina zilei mi-au dat curaj şi am strigat mai mult decât am întrebat: cine e?
Cu o voce lipsită de vlagă, personajul a r