Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEGLIJENŢĂ. Un copil de doi ani a băut clor la grădiniţă

Publicat in Romania Libera, marți 24 septembrie 2013 ·

Un copil de doi ani este internat după ce a băut o soluţie pentru curăţenie, la o grădiniţă privată din Iaşi, conducerea unităţii afirmând că incidentul a avut loc la finalul programului, când mama l-a trimis pe băiat la vestiar să ia sticla de ceai, iar acesta a luat din greşeală un alt recipient, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc luni după-amiază, la o grădiniţă privată aflată în în cartierul Păcurari din Iaşi, la scurt timp după ce mama venise să îşi ia copilul acasă.

Reprezentanţii grădiniţiei spun că la ieşirea din clădire mama l-a trimis pe băieţel la vestiar, pentru a-şi lua sticla cu ceai pe care o uitase.

Copilul, în vârstă de doi ani şi jumătate, a confundat încăperile şi a intrat într-o altă cameră, unde erau depozitate materialele de curăţat, el luând un recipient cu Domestos. Ulterior, copilul a băut din lichid, iar la scurt timp i s-a făcut rău, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi.

Conducerea grădiniţei susţine că întreaga vină îi aparţine mamei copilului, întrucât l-a lăsat nesupravegheat.

Băieţelul a rămas internat, iar medicii spun că starea lui s-a ameliorat, fiind în afara oricărui pericol.

Ecaterina L., mama copilului, spune, la rândul său, că va da în judecată conducerea grădiniţei întrucât nu a luat măsuri pentru ca micuţii să nu aibă acces la substanţele toxice.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Sabina Manea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că inspectoratul a solicitat un raport scris conducerii grădiniţei, în legătură cu acest incident. "A fost deshisă o anchetă internă la grădiniţă. Totodată, ISJ a solicitat un raport scris şefilor grădiniţei, pentru a nu exista niciun dubiu asupra modului în care s-au derulat faptele”, a afirmat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.

Un copil de doi ani

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum 51 minute
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 53 minute
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°