Nu există două războaie perfect asemănătoare, iar urmările unuia nu vor fi niciodată identice cu ale celuilalt: iată un adevăr valabil mai ales în cazul celor două războaie mondiale din ultimul secol.
O bibliografie imensă şi în continuă expansiune a analizat laturile politică, militară, geografică, tehnologică etc. ale celor două mari conflagraţii la scară universală. Însă reflexele lor în cîmpul literaturii oferă şi ele subiecte de meditaţie, poate neprevăzute.
Nu a existat temă literară mai generoasă decît aceea a unui conflict ucigaş de mari proporţii, a unei tragedii naţionale, de la Iliada pînă astăzi. După terminarea războiului, prin victorie sau prin înfrîngere, literatura trăieşte dintr-o asemenea calamitate decenii la rînd. Primul Război Mondial, intrat în gîndirea comună sub numele de Marele Război (proporţiile sale uriaşe au frapat mentalul colectiv pentru multă vreme), a suscitat o literatură vastă, inegală ca valoare şi viziune, mai ales în aria prozei. În literatura franceză, de exemplu, romane pitoresc-şocante scrise sub imperiul direct al evenimentului (Le feu al lui Barbusse ori Croix de bois al lui Roland Dorgelès) stau alături de scrieri mai subtile, în care şocul tragediei apare estompat printr-o elaborare prozastică superioară (Les Thibault de Roger Martin Du Gard).
Indiferent de perspectiva umană ori politică adoptată, indiferent de talentul acestor prozatori, un lucru e sigur: Marele Război a lăsat o urmă adîncă şi durabilă în conştiinţa franceză. Fie că au adoptat viziunea naivpatriotică, fie că au adoptat-o pe cea pacifistă, care prezenta războiul drept o crimă colectivă, romanele consacrate evenimentului au atestat implicarea adîncă a autorilor lor. Pentru fiecare dintre ei, Marele Război a reprezentat evenimentul capital al vieţii.
Dar Al Doilea Război Mondial? Cum a fost el privit de literaţi? Limitîndu-
