Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica de vodevil

Publicat in Observator Cultural, miercuri 25 septembrie 2013 ·

La români, toate acţiunile publice şi civice se transformă în scandaluri. Problemele din ultimul timp – cîinii comunitari, Roşia Montană (care sînt de cîteva decenii aceleaşi eterne problemioare mioritice!) – au readus societatea românească în pragul partajului. Activiştii ecologişti se confruntă cu minerii de muzeu, cetăţenii cu patrupede de apartament sînt în dezacord în privinţa uciderilor rituale, familiile se destramă din pricina confuziilor, iar politicienii aşijderea. Antonescu şi Ponta aproape că au înaintat actele de divorţ, numai pentru a se împăca rapid. Cînd, după o scurtă răcire a relaţiilor, Ponta a revenit în dormitorul conjugal al USL spunînd: „Ne-am împăcat“,„Poporul“ a răsuflat uşurat, iar Antonescu şi-a reluat cursa spre preşedinţie. Nici opoziţia anemică nu stă degeaba. Liderii diverselor mişcări populist-populare au şi ei activităţile lor de doi bani. Doi dintre ei au adus în Parlament un episod din Punguţa cu doi bani – într-o revenire la poveştile naţionale (pentru că, nu-i aşa, tricolorul nu putea fi însoţit de Rumpelstiltstkin). Care să fie explicaţia pentru acest reviriment al scandalului public? Toate acestea se datorează, cred, reîntoarcerii preşedintelui Băsescu la scenă deschisă, după o lungă tăcere în care sfera publică de la noi devenise chiar plictisitoare. Pentru că Traian Băsescu aduce mereu la rampă nuanţe de vodevil politic. Definiţia simplă, de dicţionar, ne ajută să înţelegem paralelismul: asistăm ca proştii la o derularea unei comedii uşoare, bazată pe confuzie (tehnica de bază fiind qui pro quo-ul). Şi pentru că primadona a ieşit de după cortină, spectacolul poate reîncepe. Ce este, în fond, vodevilul? După ce francezul Olivier Basselin a scris o serie de poeme intitulate Vaux-de-Ville, acesta a devenit forma principală de divertisment urban modern (ca voce a oraşelor industriale). Dez­voltat la sfîrşitul secolului al XI

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 8 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°