Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferul de Ferrari condamnat după ce a ucis un tânăr pe trotuar, eliberat condiţionat

Publicat in Timpolis, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Adrian Cocoană, bărbatul condamnat la patru ani de închisoare după ce, în august 2008, a pierdut controlul autoturismului Ferrari pe care îl conducea şi a accidentat un tânăr aflat pe trotuar, la Timişoara, a fost eliberat condiţionat, după doi ani şi şase luni de închisoare.

Decizia a fost luată de Judecătoria Timişoara

Purtătorul de cuvânt al Pe­nitenciarului Timişoara, Car­men Uţoiu, declară, citată de Meadiafax, că Adrian Cocoa­nă a fost eliberat condiţionat, marţi, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă. “Adrian Iosif Co­coană a intrat în Comisia de eli­berare condiţionată a Peniten­ciarului Timişoara, după ce a executat două treimi din pe­deapsă. Comisia a propus elibe­rarea condiţionată a deţinutu­lui, iar Judecătoria Timişoara a admis propunerea, în data de 19 septembrie”. În 24 septem­brie, Adrian Cocoană a fost pus în li­bertate. La ieşirea din Peniten­ciarul Timişoara, acesta a refu­zat să facă vreo declaraţie.

Adrian Iosif Cocoană a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în 21 august 2008, după ce, conducând cu viteză, a scăpat au­toturismul Ferrari de sub con­trol şi a accidentat mortal un tânăr aflat pe trotuar, la viaduc­tul din apropierea Pieţei Mărăşti.

Şeful de atunci al Poliţiei Rutiere Timiş, comisarul Flo­rin Bolbos, declara că şoferul avea viteză foarte mare în mo­mentul accidentului. Pe sensul său de mers, pe ambele benzi erau maşini în faţa sa, iar el a in­trat în depăşire pe contra­sens. Pentru că veneau maşini din fa­ţă, a încercat să intre pe sensul său de mers, a lovit un taxi­me­tru, care a ricoşat în dreapta, iar Ferrari-ul pe care îl condu­cea s-a izbit de un cap de pod, însă înainte a lovit şi doi pie­toni. Şoferul a fugit atunci de la locul accidentului şi s-a pre­dat Poliţiei după aproape 24 de ore. El le-a spus oamenilor legii că a plecat de la locul acciden­tului după ce s-a speria

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 3 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum o ora
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 6 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 6 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 11 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 3 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°