Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cavalerii tristei Românii

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Aşa e că de când cu retragerea Ordinului Steaua României-în grad de Cavaler lui Laszlo Tokes vă simţiţi buzunarele mai puţin goale? Nu mai aveţi grija locului de muncă şi nici a zilei de mâine? Ba, nu sunteţi mai încrezători că veţi da duminică lovitura la 6 din 49? Nu fiţi cârcotaşi, USL lucrează pentru voi, nerecunoscătorilor!

Ca să-i mai tragă o scatoalcă peste ochi lui Traian Băsescu, poate meritată, şi să puncteze la electoratul prea-naţionalist, aparatul de propagandă din spatele premierului Victor Ponta l-a pus pe acesta să iasă în faţă. Cu o cerere de retragere de către preşedinte a decoraţiei pe care i-o acordase, în 2009, celui care a declanşat revoluţia de la Timişoara. Numai că, ete scârţ, aparatul se pricepe la zgomote, nu şi la legislaţie. Iar Ponta, doctor în drept, greşi adrisantul. Ca să iasă din dandana, s-a găsit rapid un cavaler, de fapt o cavaleristă, ce să facă o cerere căreia să-i stea. Aşa apăru Corina Creţu în ecuaţie. Care se adresă colegilor ei, cavalerii, ca să spele “ruşinea Tokes” de pe faţa ţării şi pe cea a nepriceperii legislative de pe obrazul ex-procurorului, fost Micul Titulescu, de la Palatul Victoria. Numai că, în afară de invocarea articolului 1 din Constituţie, canci, vorba regilor Cioabă, argumente. Parcă şi văd răspunsul colegilor cavaleri, de mi-e ruşine să-l redau în ţigăneşte.

Serios vorbind, micii goebelşi din spatele USL, cât or fi ei de mari în ştiinţa manipulării, nu pot să mute, la nesfârşit, mortul economiei pe Academiei. De pomină va rămâne încercarea de a demonstra, tot prin gura veselului premier, că şomajul scade de rupe pământul. Pe modelul - bă, voi credeţi ce vedeţi sau ce spun eu? - Ponta recită, mai alaltăieri, următoarea bazaconie, ca să-l contrazică cu orice preţ pe şeful statului: “Am datele de la Comisia de Prognoză. În semestrul unu 2013 au intrat în şomaj 333.000 de persoane şi au ieşit

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 44 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°