Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antal: Legea privind câinii era necesară; dacă se aplică, în 6-9 luni problema va fi rezolvată

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră "bună şi necesară" legea care prevede că pot fi eutanasiaţi maidanezii care nu sunt adoptaţi în 14 zile lucrătoare, spunând că dacă aceasta va fi aplicată şi "se va face treabă", atunci în cel mult nouă luni problema va putea fi rezolvată, transmite Mediafax.

Antal Arpad a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în municipiul Sfântu Gheorghe se va pune accent pe sterilizarea şi adopţia câinilor comunitari, şi nu pe eutanasierea lor, şi că municipalitatea doreşte să instituie şi "adopţia de internat", care va însemna că animalele vor putea să rămâne în adăpostul de la Câmpu Frumos, cu condiţia ca cei care le vor adopta să plătească lunar o sumă pentru întreţinerea lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Edilul consideră că, dacă legea va fi aplicată, atunci în cel mult nouă luni problema câinilor vagabonzi va fi rezolvată în oraş.

"Noi nu dorim să eutanasiem câinii sănătoşi, ci în continuare dorim să punem accent pe sterilizare şi pe adopţie. De la promulgarea legii, din momentul în care va apărea şi metodologia, dacă şi în celelalte localităţi se va face treabă, atunci această problemă se va rezolva în şase-nouă luni. Trebuia de mult reglementată problema câinilor fără stăpâni, nu trebuia să aşteptăm ca să moară un copil ca să se întâmple acest lucru", a spus Antal.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea o şedinţă cu primarii din comunele limitrofe municipiului pentru a discuta, printre altele, şi despre posibilitatea finanţării unui adăpost comun pentru câinii fără stăpâni.

În anul 2009, Consiliul Local Sfântu Gheorghe, împreună cu Asociaţia pentru animale "Nez Perce", a pus bazele unui adăpost ce respectă normele internaţionale de protecţie a câinilor fără stăpân. În prezent în acest adăpost sunt cazaţi aproximativ 130 de câini, iar de la deschidere şi până în prezent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 36 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°