Cîteva observaţii de prozator ar putea să ne facă să desluşim multele dedesubturi ale politicii româneşti. De exemplu, urmărind cum arată, cum sînt scrise şi din ce materiale sînt confecţionate pancartele şi diversele materiale prin care protestatarii din România se prezintă în spaţiul public. De pildă, cei care veneau pe vremea ninsorilor şi a frigului cel mare de început de an 2012 şi protestau împotriva preşedintelui Traian Băsescu – era după incidentul cu Raed Arafat (ca idee, situaţia SMURD-ului în România este precum Festivalul Enescu – un festival de excepţie, cu mari nume şi impunătoare orchestre, grefat pe o viaţă muzicală românească mediocră) – prezentau nişte pancarte (să le zicem generic) improvizate din te miri ce materiale. Scrise stîngaci, cuprinzînd fel de fel de cimilituri, dure şi foarte dure, fără prea multe jonglerii lexicale. În general, ideea era limpede şi clară, „Jos Băsescu!“. Mă rog, era opţiunea unui pumn de oameni, ceilalţi, noi, cei mulţi, la căldurică (th­­­­­­­eoretically speaking, multe sate şi comune erau înzăpezite şi aşteptau vizita de lucru a premierului in charge MRU, ca să le zică franc ce leneşi e [sic!] românii, parafrazîndu-l pe marele Camil Petrescu) şi bombăneam una-alta. Pancartele celor ieşiti în stradă, în Bucu­reşti şi în Timişoara, în cele 24 de ore care au urmat întîlnirii de la Timişoara dintre liderii politici care voiau să coaguleze o nouă alianţă politică anti-Băsescu, de la Johannis la Ciuhandu, aveau pancarte foarte bine strunjite pe partea de băţ şi texte scoase la imprimantă pe partea de mesaj. Nou-nouţe, precum hainele soldaţilor figuranţi din filmele istorice româneşti de odinioară. Se vedea limpede că junii scoşi la iuţeală să zbiere „Jos Comunismul!“ şi „Jos Securitatea!“ aveam pancarte făcute meşteşugit de nu se ştie ce „cooperativă“ (firmă?, care? cine?), erau confecţionate profesionist. Cineva coo