Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta aruncă banii pe geam

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Creşterea plafonului de garantare a creditelor „Prima Casă” destinate achiziţiei unei locuinţe ANL se dovedeşte a fi inutilă, susţin experţii din domeniul imobiliar. Potrivit acestora, o persoană eligibilă pentru o locuinţă socială, cum sunt cele realizate de ANL, câştigă prea puţin pentru a putea accesa un credit “Prima Casă”. Astfel, decizia Guvernului de a aloca 500 de milioane de lei pentru garantarea cumpărării de astfel de locuinţe este cel puţin paradoxală.

Experţii din domeniul imobiliar se declară contrariaţi de decizia Executivului de a suplimenta cu încă 200 milioane de lei plafonul de garanţii pentru acordarea de credite „Prima Casă” în vederea achiziţiei de locuinţe ANL pe motiv că o persoană eligibilă care are dreptul de a cumpăra o locuinţă socială câştigă prea puţin pentru a putea accesa un împrumut. Mai mult, aceştia explică faptul că persoanele care se încadrează în condiţiile de cumpărare de locuinţe construite de ANL preferă oricum să locuiască cu chirie în apartamentele respective, în loc să le cumpere. “Decizia suplimentării plafonului garanţiilor pentru creditele din cadrul Programului “Prima Casă” cu încă 200 milioane de lei pentru achiziţia de locuinţe construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) nu va avea impact asupra pieţei imobiliare. În condiţiile în care locuinţele ANL sunt destinate în cea mai mare parte persoanelor cu probleme sociale, este imposibil ca aceşti chiriaşi să fie eligibili pentru un credit de tip «Prima Casă». Pentru a fi chiriaş ANL trebuie să ai un venit mic, iar pentru a accesa un credit «Prima Casă» ai nevoie de un venit de cel puţin 1.900 de lei pe lună. Un chiriaş care plăteşte circa 20-30 de euro pe lună nu va putea şi nici nu va vrea să plătească 160 de euro pe lună pentru un credit „Prima Casă”. Cu atât mai mult, un chiriaş ANL nu va accesa un credit «Prima Casă» din moment ce legea îi permite

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 9 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 7 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 9 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 12 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 5 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 7 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°