Mai tânărul Vona Gabor s-a prins şi el, în 2013, că se poate folosi de maghiarii cu drept de vot din România. Venirea lui la una dintre chermezele denumite pompos universităţi sau şcoli de vară era previzibilă. La el acasă a muncit din greu la minţile ungurilor, le-a spus că ştie el cine sunt duşmanii şi de ce o duc ei prost, iar dacă îl votează, se ocupă el de tot, să nu îşi mai facă griji. Şi a reuşit să obţină cu partidul său, Jobbik, 12,18% din Parlament.

Acum se apropie noi alegeri, în primăvara lui 2014, şi a început deja agitaţia. De-a lungul anilor, sute şi sute de mii de maghiari din statele vecine au dublă cetăţenie. Şi drept de vot.

Orban are, se pare, o mare popularitate în rândul maghiarilor din România, vine an de an, vorbeşte în faţa a câteva sute de oameni, apoi presa românească are grijă să îi transmită mesajul la toată minoritatea. Şi la toată majoritatea. De fiecare dată spune aceleaşi lucruri, are grijă să nu exagereze cu autonomia sau cel puţin nu le promite pe faţă că vine cu tancul să îi sprijine. Poate le spune la băut, după discursuri, dar la microfon, „nem”. Oricum ar fi, este uşor să vezi o provocare în vizitele lui în judeţele cu populaţie maghiară majoritară. Şi ce e mai rău, dă apă la moară extremelor, şi-ale noastre, şi-ale lor.

Acum, Vona. Vine şi el. O adunare, un microfon, vorbeşte. Zice că l-a întrebat cineva, dacă se bagă, în caz că iese cu ceartă şi a spus da. „Vrea război”, a spus toată presa românească în cor. În seceta de subiecte din august, când parlamentarul e cu gândul şi cu fapta în Dubai ori între palmierii altei ţări, Vona a fost o prăjitură nesperată.

Să ne înţelegem, Vona Gabor, cu tot cu Jobbikul lui, merită să fie puşi la punct de fiecare dată când deschid gura. Dar ca să li se deştepte mintea ungurilor care ar putea să îl voteze, şi de la el din ţară, şi de pe la noi. Pentru că este antieuro