Grupul Grampet-GFR, câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea CFR Marfă, va participa la procesul de privatizare a operatorului feroviar de stat de transport marfă din Grecia, Train OSE, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.
Oficialii GFR precizează că au primit o invitaţie formală din partea autorităţilor elene pentru a participa la acest proces, la care s-au mai înscris, printre alţii, un consorţiu format din Căile Ferate Ruse (RZD) şi Societatea Căilor Ferate din Franţa (SNCF), dar şi COSCO (China Ocean Shipping Company), cel mai mare furnizor de servicii de logistică şi shipping din China. Procesul de privatizare a operatorului elen feroviar de marfă este al treilea la care participă GFR în afara ţării. La finele lunii iulie, GFR a câştigat licitaţia de preluare a operatorului de marfă pe calea ferată din Croaţia, HZ Cargo. De asemenea, compania participă şi la privatizarea companiei similare din Bulgaria, BDZ Cargo.
Grupul Grampet-GFR, câştigătorul licitaţiei pentru vânzarea CFR Marfă, va participa la procesul de privatizare a operatorului feroviar de stat de transport marfă din Grecia, Train OSE, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.
Oficialii GFR precizează că au primit o invitaţie formală din partea autorităţilor elene pentru a participa la acest proces, la care s-au mai înscris, printre alţii, un consorţiu format din Căile Ferate Ruse (RZD) şi Societatea Căilor Ferate din Franţa (SNCF), dar şi COSCO (China Ocean Shipping Company), cel mai mare furnizor de servicii de logistică şi shipping din China. Procesul de privatizare a operatorului elen feroviar de marfă este al treilea la care participă GFR în afara ţării. La finele lunii iulie, GFR a câştigat licitaţia de preluare a operatorului de marfă pe calea ferată din Croaţia, HZ Cargo. De asemenea, compania participă şi la privatizarea companiei similare