Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRANŢA: Avocatul Drepturilor acuză ineficacitatea măsurilor guvernului socialist în situaţia romilor din România şi Bulgaria

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Avocatul Drepturilor, o instituţie franceză echivalentă cu Avocatul Poporului din România, a emis un raport privind situaţia romilor din Franţa la un an după ce a fost emisă o circulară guvernamentală conform căreia aceştia nu mai pot fi expulzaţi decât în urma unui “diagnostic social” pe care prefectul zonei este obligat să îl stabilească înainte de a-i evacua. Potrivit raportului, circulara este deseori încălcată. Dintre prevederile acestui act normativ guvernamental, de cele mai multe ori nu se aplică cele care prevăd asigurarea de cazare de urgenţă, continuarea şcolarizării copiilor romi şi asigurarea asistenţei medicale, spune Avocatul Drepturilor, Dominique Baudis, în raportul său.

Baudis mai subliniază faptul că “utilizarea măsurilor represive sunt puse în practică de o manieră sistematică” atunci când se procedează la evacuări, fapt care, pentru romi, înseamnă “o veritabilă situaţie de nomadism forţat”.

Între tabere

În Franţa, în jur de 20.000 de romi trăiesc în tabere ilegale, amplasate pe terenuri virane sau sub podurile autostrăzilor, dar nu numai, pentru că se cunosc cazuri în care romii s-au instalat în rezervaţii naturale sau pe proprietăţi abandonate.

Pentru rezolvarea situaţiei lor, guvernul francez a acordat anul trecut o sumă de patru milioane de euro, dar a scăzut, în acelaşi timp, ajutoarele pentru cei care erau dispuşi să se reinstaleze în ţara de origine. Circulara a condus la apariţia a 50 de dosare de analiză privind situaţia a nu mai puţin de 16.500 de romi, prin care se urmăreşte stabilirea unui “diagnostic social” şi soluţii de integrare pentru aceste persoane. Unul dintre aceste diagnostice oferă exemplul unui grup de 40 de romi care au declarat că pe parcursul a şapte ani au trăit în aproximativ 50 de tabere ilegale. Mai mulţi dintre aceştia ar fi bolnavi, spune analiza.

Refuzul integrării

Dar mai multe

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 41 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 27 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°