Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Ristea, şeful Finanţelor din Ilfov, prins de DNA când lua şpagă

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Procurorii DNA l-au ridicat ieri-dimineaţă pe Claudiu Ristea, directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, acuzat că a primit 30.000 de lei de la administratorul unei firme, pentru a permite deblocarea contului societăţii. Infracţiunea de luare de mită a fost intermediată de doi inspectori din subordinea lui Ristea, care au fost reţinuţi şi ei de DNA.

Potrivit procurorilor DNA, Claudiu Ristea este cercetat pentru luare de mită, iar Constantin Augustin Murgoci şi Alexandru Bogdan Filip, inspectori la AJFP Ilfov, pentru complicitate la luare de mită.

În data de 5 septembrie, Claudiu Ristea a acceptat promisiunea administratorului unei firme, care este şi denunţător în acest caz, de a primi o sumă între 20.000 şi 30.000 de lei, pentru a aviza deblocarea conturilor firmei.

"Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiţilor Murgoci Augustin Constantin şi Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunţătoare acordul directorului", a precizat DNA.

Alexandru Bogdan Filip şi Augustin Constantin Murgoci au primit, marţi, de la administratorul firmei, 30.000 de lei, iar în aceeaşi zi, Murgoci i-a transmis lui Ristea banii, acesta fiind prins în flagrant delict.

Procurorii urmau să ceară aseară, Tribunalului Bucureşti, arestarea preventivă a lui Claudiu Ristea pentru 29 de zile. În cazul inspectorilor Murgoci şi Filip, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Claudiu Ristea a avut, în 2012, venituri de 150.768 de lei, ca director executiv al Finanţelor Publice Ilfov. Soţia sa, în schimb, a avut venituri de 316.007 lei, de la Universitatea "Spiru Haret" Constanţa, unde este conferenţiar universitar şi de la două firme la care este acţionar şi administrator. De asemenea, soţia lui Ristea a încasat dividen

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 6 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 5 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 10 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 10 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 7 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 2 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 6 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 9 ore
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°