Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIILE PUTEREA. Şefii CJ la control. Sorin Frunzăverde, zis Ayatollahul, baron de Caraş-Severin şi cameleon politic

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Sorin Frunzăverde, alintat de prieteni, dar şi de duşmani cu porecla Ayatollahul, este tipul de politician discret care îşi poartă gradele militare pe sub cămaşă, iar însemnele masonice disimulate sub şorţuleţul regulamentar. Puşca şi cureaua lată sunt ţinute totuşi la vedere, cum îi stă bine unui gugulan trebăluitor prin codri. Ca să înţeleagă şi concetăţenii noştri unguri, Sorin este pentru Caraş-Severin ce este Attila (Verestoy) pentru Harghita-Covasna, „drujba lui Dumnezeu”. Fondator al FSN, apoi disident aripa Roman - Partidul Democrat, a slujit cu credinţă, prin rotaţie, atât partidul (PD) - ca vicepreşedinte -, judeţul Caraş - ca preşedinte -, cât şi ţara - ca ministru al Apărării. În anul de graţie 2012, aude, ca prin somn, o voce care îl îndeamă să se lepede de PDL şi defecteze la USL. Disciplinat, execută şi acceptă în compensaţie, de la PNL-Antonescu, acelaşi rang pe care îl avea şi în PDL, cel de vicepreşedinte. Culmea, averea sa la vedere este mică. Mai doctor ca Eftimie Murgu, Frunzăverde a câştigat mai mulţi bani ca profesor la universitatea cu acelaşi nume din Reşiţa, decât din postura de lefegiu al Ministerului Apărării. De unde şi vorba „ştiinţa bate gradul”. Mai mult, coleg cu ziariştii, Frunzăverde este şi preşedinte onorific al Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric. În cazul în care regionalizare lui Dragnea va fi dusă la bun sfârşit, el este gata să accepte şi titlul de lord al Banatului contemporan. Ordinele nu se discută!

Miliardar în lei vechi

La vedere, conform declaraţiei de avere, Sorin Frunzăverde posedă, în coproprietate cu soţia sa Doina, un teren de nici 1.000 mp şi o casă de 226 mp, ambele în Reşita, plus un apartament de vreo 130 mp în Bucureşti, şi nimic altceva. Conturile sale, cumulate, aşa cum sunt expuse pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, nu sar de câteva miliarde de lei vechi. Slujbaş la stat de c

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 15 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°