Elvira Şarapatin a fost reconfirmată în funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei a PSD Gorj. Şarapatin a candidat, din nou, de una singură, niciuna dintre colegele sale din organizaţie nefăcându-i concurenţă nici măcar de amorul competiţiei. De altfel, nici nu prea se impune o astfel de schimbare, având în vedere că, deocamdată, Elvira Şarapatin se confundă cu organizaţia de la Gorj a femeilor din PSD şi, mai mult decât atât, este unul dintre cei mai longevivi consilieri judeţeni.
Alegerile în care Şarapatin a fost reconfirmată în funcţie au avut loc ieri la Teatrul „Elvira Godeanu”, în prezenţa a peste 200 de reprezentante ale organizaţiei. Totodată, au fost alese şi cele care vor face parte din Biroul de conducere, încă dinainte de votul propriu-zis, preşedinta amintind că, pentru a-şi depune candidatura, trebuie să-şi fi dovedit loialitatea faţă de partid, precum şi să fi muncit în campaniile electorale şi în campaniile specifice organizaţiei de femei.
Elvira Şarapatin a fost reconfirmată în funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei a PSD Gorj. Şarapatin a candidat, din nou, de una singură, niciuna dintre colegele sale din organizaţie nefăcându-i concurenţă nici măcar de amorul competiţiei. De altfel, nici nu prea se impune o astfel de schimbare, având în vedere că, deocamdată, Elvira Şarapatin se confundă cu organizaţia de la Gorj a femeilor din PSD şi, mai mult decât atât, este unul dintre cei mai longevivi consilieri judeţeni.
Alegerile în care Şarapatin a fost reconfirmată în funcţie au avut loc ieri la Teatrul „Elvira Godeanu”, în prezenţa a peste 200 de reprezentante ale organizaţiei. Totodată, au fost alese şi cele care vor face parte din Biroul de conducere, încă dinainte de votul propriu-zis, preşedinta amintind că, pentru a-şi depune candidatura, trebuie să-şi fi dovedit loialitatea faţă de partid, precum şi să fi muncit în c