Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Enigme ale propagandei povestite incorect politic” (IV)/de Călin Hentea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 27 septembrie 2013 ·

Ce facem cu nostalgia dictatorilor şi ofensiva populistă? O explicaţie incorectă politic

Pe de altă parte, oricât de incorect politic ar fi, trebuie spus că anumite popoare au nevoie, cer un dictator, un om forte, capabil de o conducere autoritară, care să nu ezite să aplice pedepse exemplare, să recurgă la soluţii extreme, să facă dreptate după cum crede el de cuviinţă în numele tuturor celorlaţi. Există astfel de popoare atât în estul, cât şi în vestul Europei, care se simt dezorientate într-o democraţie, care sunt buimăcite de prea multă libertate, care au gustul (sado-masochist?...) al supunerii şi opresiunii politice şi sociale. Nu toate popoarele Europei au simţit nevoia de a pune la temelia conducerii ţării lor o Magna Carta Libertatum aşa cum au făcut-o englezii la 1215. Desigur, nu poporul în integralitatea sa împărtăşeşte astfel de bizare nevoi de supunere, existând în orice naţiune un segment doritor de libertate, care aspiră la democraţie şi care ştie ce se poate face cu ea, dar până la urmă majoritatea este cea care îşi impune voinţa şi stabileşte tendinţa generală.

În pofida manualelor gratifiant-patriotice şi a declaraţiilor solemne, corecte politic, se pare că o bună parte dintre români, se simte bine într-o dictatură sau într-un regim autoritar. Un sondaj IRESCOP din 2012 arăta că nouă din zece români declarau sunt mândri că sunt români, iar 87% considerau că ţara avea nevoie de un conducător puternic, capabil să facă ordine în România. Toţi dictatorii români din secolul al XX-lea (”chiar dacă au mai greşit şi ei pe undeva”) se bucură post-mortem de nostalgia unui grup consistent de simpatizanţi, mărturisiţi sau nu: Antonescu, Dej, Ceauşescu. La fel şi acei conducătorii postdecembrişti ce au manifestat tendinţe autoritare: Iliescu, Băsescu. În schimb, democratul Emil Constantinescu, profesor universitar şi singurul şef de stat român

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 35 minute
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 55 minute
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 2 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°