Situaţie pe gustul lui Caragiale în oraşul care se mândreşte cu titulatura de „urbea lui Nenea Iancu“. O colecţie de 1.500 de portrete ale lui Caragiale, realizate de graficieni şi caricaturişti din întreaga lume, omologată de Cartea Recordurilor, şi al cărei „părinte“ locuieşte în Ploieşti nu-şi găseşte locul decât pe internet. Caricaturistul Nicolae Ioniţă a încercat în zadar să expună lucrările în oraş
Ploieştiul este al lui Nichita Stănescu şi al lui Toma Caragiu, dar, mai presus de toate este al lui Ion Luca Caragiale. Deşi nu s-a născut în Ploieşti, ci la Haimanale, Caragiale a considerat întotdeauna Ploieştiul ca oraşul său natal, unde a învăţat până la finalul gimnaziului, a lucrat o vreme, pe un post de copist la Tribunalul Prahova şi apoi a locuit sporadic. Ploieştiul şi oamenii lui l-au inspirat şi, ridiculizaţi în stilul inconfundabil al lui Caragiale, au făcut carieră literară în „Boborul“ şi „Grand Hôtel «Victoria Român㻓.
A fost firesc, astfel, pentru caricaturistul Nicolae Ioniţă ca demersul aproape nebunesc pentru o colecţie de Cartea Recordurilor în care personaj este, de această dată, Caragiale, să pornească din Ploieşti. „Am descoperit în cărţi editate la Paris, New York, Veneţia şi în multe alte oraşe ale lumii opere ale lui Caragiale, în culegeri şi antologii care adunau cei mai importanţi scriitori ai lumii. Cred că doar noi nu ştim cu adevărat valoarea mondială a lui Caragiale şi de faptul că numele şi operele lui sunt cunoscute peste hotare, şi nu doar în cercuri restrânse, ale elitelor“, spune Nicolae Ioniţă.
De aici a plecat şi ideea de a-i coopta în demersul colecţiei de Cartea Recordurilor pe artişti graficieni şi caricaturişti din întreaga lume. Începută în urmă cu peste 10 ani, colecţia însumează, în prezent, peste 2.000 de lucrări, aparţinând unui număr de 1.500 de autori din 141 de ţări, de pe toate continentele, şi