Deschis în luna noiembrie 2012, Cabinetul Individual de Psihologie Liana Manuela Ciuchină este una dintre puţinele unităţi de profil din municipiul Târgu-Mureş care oferă servicii care acoperă aproape toate specializările din domeniul psihologiei. Mai multe despre activitatea cabinetului, vă invităm să aflaţi în rândurile următoare de la psihologul Liana Manuela Ciuchină.
Reporter: Pentru început, vă rog să vă prezentaţi în câteva cuvinte.
Liana Manuela Ciuchină: Sunt de profesie psiholog, în anul 2010 mi-am obţinut primul atestat iar în prezent deţin două atestate: în Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională şi în Psihologie clinică. În cadrul cabinetului îşi mai desfăşoară activitatea încă patru psihologi, astfel încât ne completăm reciproc şi reuşim să acoperim aproape toată gama de specializări din domeniu.
Rep.: Care sunt serviciile oferite de cabinetul dumneavoastră?
L.M.C.: Serviciile oferite acoperă un areal complex şi cuprind: activităţi de evaluare, diagnostic şi intervenţie pentru diverse probleme emoţionale şi comportamentale la diverse categorii de vârste cum ar fi copii, adolescenţi, adulţi, persoane de vârsta a treia, precum şi activităţi de dezvoltare şi optimizare personală sau activităţi de promovare a sănătăţii. Concret, oferim servicii de evaluare a stării de sănătate mentală, în limita competenţei psihologului, ca precondiţie pentru desfăşurarea unor activităţi care impun prin lege examinare psihologică – de exemplu testarea profesorilor, a funcţionarilor publici – evaluare comportamentală, evaluare subiectiv emoţională, evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping/ adaptare/ defensive, evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri, evaluarea gradului de discernământ al persoanelor, intervenţii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale, consiliere şi terapi