Zice lumea de prin cejeu, că înainte de vizita cejeului vecin de la Miercurea Ciuc, o fost mare foială pren birăuri. Doamna secretară Dana și cu domnu` vice Dan o ferchezuit sala, o adus flori, o fugărit insectele mici, o pus perdele în ordine, o cumpărat sucuri imperialiste, gustări mai de soi, bașca dom` vice o verificat și sticla de pălincă den berou, ca să aibe mărgelele la număr. Ba s-o dus și la gingașa doamnă vice și prezidentă peste damele județene den pesedeu să-i facă un favor și să o pună s-aleagă unde să steie la masă. Acuma distinsa doamnă o avut de ales. Lângă dom` președinte de la noi, dom` Culiță (să trăiț !), ca să întărească conducerea, lângă celălant dom` președinte oaspete pentru a-i îmboboci atmosfera, ori între cei doi ca să nu mai înțăleagă nimeni nemica. Ce folos, că s-o strofocat cam degeaba, și dom` vice Dan și doamna Dana, că nu le-o dat dezlegare junele șăf de la pesedeu de la noi. Cumătru` nu crede că are apucături de Funar, da` eu mai că l-aș vedea pe la peremeu după fapta asta. Dacă aveți ocazia să mergeți pe la cejeu înainte dă ședinți, e posibil să videți un june avocat, colorat politic în social-democrat, care își folosește fălcile pentru vorbe de scădere la adresa celor ce urmează să se voteze, adică ordinea dă zi. Și combate, mai ceva ca la tribună, că el nu votește, că punctele nu știu care nu-s bune, și da-i, și luptă. Acuma, dacă intraț` la ședință, același domn poate fi văzut cum stă cuminte pe scaunu lui, nu scoate o vorbă și votează drăguțu` de el tot ce prinde. Că mai este nemulțumiri înțelegem, dar nu pricepem de ce nu se zice la toți, că doar nu credem, că i se ia vreun dar ceva, după prințipul „nemulțumitului i se ia mandatu` “. Cumătru` cu perciunii până la brâu (i-o tăiat ca să aibă cum crește din nou) zice că nu-i dă mirare, că dacă așa primește poruncă dă la șăf se execută la moment, că doar e democrație, ce penele no