Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Tănase, "adusă" prin cântece şi dansuri pe scena Toamnei Orădene (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 26 septembrie 2013 ·

Deşi pornit cu stângul, din cauza unei întârzieri nepermise pentru un ansamblu profesionist (instrumentele au fost aduse pe scenă şi muzicanţii le-au reglat acordajul încă şi la 20 de minute după ora 17, stabilită pentru începerea spectacolului), concertul dedicat miercuri centenarului Maria Tănase în cadrul Toamnei Orădene s-a dovedit unul foarte reuşit.

După ce orchestra Ansamblului Crişana a interpretat o piesă "de încălzire", prima solistă care a apărut în faţa celor peste 200 de spectatori a fost Felicia Costin, urmată de Cornelia Covaciu, care a reuşit o interpretare excepţională a două cântece din repertoriul Mariei Tănase ("Cine iubeşte şi lasă" şi "Mi-am pus busuioc în păr"), fiind de altfel intens aplaudată de auditoriu.

Au mai cântat în faţa orădenilor Simona Costin, Luminiţa Toma şi Viorica Bradea, iar Petrică Popa şi Mitică Negrean au oferit un "duet" la fluier şi vioară de bună virtozitate, spectacolul fiind "rotunjit" de corpul de dansatori, care a prezentat piese din Muntenia, dar şi Maramureş, căci - cum se ştie - Maria Tănase a avut şi ea un repertoriu bogat, cu cântece din toate zonele folclorice ale ţării.

O bilă albă se cuvine dată şi organizatorilor care au găsit de cuviinţă ca între cântece să prezinte orădenilor repere din viaţa Mariei Tănase, de la naştere şi debut, trecând prin prigoana suferită în timpul dictaturii legionare, dar şi prin apariţiile ei scenice în teatru şi film (Maria Tănase a avut un remarcabil rol principal în "Ciulinii Bărăganului", cu tânărul Florin Piersic prezent şi el în distribuţie), şi până la dramatica sa moarte, în 1963, când a refuzat să-şi întrerupă turneul prin ţară deşi medicii au avertizat-o că poate fi răpusă de cancer.

Una peste alta, iniţiativa organizatorilor Toamnei Orădene de a o omagia pe Maria Tănase merită felicitată, ca şi prestaţia deosebită a Corneliei Covaciu (cea mai "in

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt cele două eleve de la Școala „Anton Pann” care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională

Gazeta valceana acum 6 ore
Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (fosta Școală nr. 9, cum o știe multă lume) a demonstrat și la Evaluarea Națională din acest an că este o școală de referință în municipiu și în întreg județul. Elevii unității de învățământ din cart

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 11 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Tricolorii, eliminaţi de la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
> România – Olanda s-a încheiat cu scorul de 3-0 > Jucătorii noştri au început în forţă, dar olandezii au pus stăpânire pe joc şi au punctat Echipa naţională de fotbal a României a fost eliminată de la Euro 2024, după ce a pierdut meciul din optimil

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 6 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 4 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 13 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 5 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Vremea

București
acum

19°
joi

17°/26°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/35°