Ieri, 14.00, la sediul Poliţiei Municipiului Constanţa, s-a prezentat M. RAYMOND, de 76 ani, care a reclamt faptul că, la aceeiaşi dată, în jurul orelor 12.00, în timp ce se afla pe strada Termele Romane, în spatele Colegiului Mihai Eminescu, a fost acostat de o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care prin uzurparea calităţii de poliţist, i-a sustras din borsetă suma de 1.000 euro. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale – Poliția Municipiului Constanța, a fost identificat un suspect, în persoana lui S. MOLIS, de 41 ani, din Constanţa, căruia i-a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Ieri, 14.00, la sediul Poliţiei Municipiului Constanţa, s-a prezentat M. RAYMOND, de 76 ani, care a reclamt faptul că, la aceeiaşi dată, în jurul orelor 12.00, în timp ce se afla pe strada Termele Romane, în spatele Colegiului Mihai Eminescu, a fost acostat de o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care prin uzurparea calităţii de poliţist, i-a sustras din borsetă suma de 1.000 euro. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale – Poliția Municipiului Constanța, a fost identificat un suspect, în persoana lui S. MOLIS, de 41 ani, din Constanţa, căruia i-a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.