Stau şi privesc ecranul alb al calculatorului; aproape că-l sfredelesc cu privirea încercând să descopăr în adâncul lui o idee salvatoare, care să-mi adune rândurile într-un nou editorial. Cel pe care să-l citiţi în ziarul de azi. E una din acele zile în care toate ideile mi se par inepţii, totul din jur - banal şi nesemnificativ, o zi în care prin cap îmi vâjâie orice altceva decât gânduri care să merite să fie scoase la lumină.

Azi sunt foarte critică la adresa mea şi concediez pe loc orice idee îmi aterizează pe pistă. Sau mintenaş, cum spunea bunica mea din Ardeal. Îmi vine să scriu despre împăcarea dintre Adriana şi Silviu, despre nunta Biancăi Drăguşanu, despre divorţul Andreei Marin sau cel al Andreei Berecleanu. Aş avea multe de comentat, am o experienţă personală oarecum bogată în domeniu, dar nu vreau să devin a doua Monica Tatoiu, expertă în orice. Aş vrea să mai vărs o lacrimă scrisă pe amintirea băieţelului sfâşiat de câini. Am alimentat însă destule polemici pe această temă, aşa că nu vreau să le mai dau ocazia unora şi altora să-şi exerseze veninul pe pielea mea. Apoi aş vrea să vă povestesc despre noua mea aventură de televiziune, despre noul "copil" pe care-l voi aduce pe lumea micului ecran luna viitoare. Dar nu vreau să fiu acuzată că folosesc cuadraţii ziarului spre a mă promova pe mine însămi. Mă mai gândesc să scriu despre calvarul birocratic prin care am trecut până i-am obţinut fiicei mele viza de studii în Canada. Dar, oare, pot eu să-mi permit să risc să bombăn pe la uşi la care curând voi bate atunci când dorul de fata mea mă va expedia peste Ocean?... Recunosc că mi-a trecut prin cap să-i răspund, în sfârşit, Mihaelei Rădulescu la acel atac gratuit, de pe blogul său, când îmi propunea să ne măsurăm în abdomene plate, dar mi-e teamă că voi coborî atât de jos încât voi face febră musculară urcând la loc. Am coch