Pe Violeta Urdă am cunoscut-o, anul acesta, la Festivalul „Alb-Umor”, unde a obţinut un premiu la secţiunea „proză umoristică”. Deşi era pentru prima dată la un festival de umor, a reuşit să ne încânte cu prezenţa plăcută şi cu scrierile-i savuroase. Este mândră că îşi are rădăcinile în Bacău, dar locuieşte în Bucureşti şi cataloghează cărţi, la Biblioteca Academiei.

LINIE, PUNCT, SPAŢIU

Din tabloul de nuntă agăţat într-o rână, rânjeau strâmb tusea şi junghiul, ca într-o conjugare armonică a două verbe regulate ce duce cu gândul la acţiunea firească din spaţiul conjugal. Şi totuşi... într-un colţ al încăperii, Frosa Janeta Măndica Nataliţa Ahoaştei făcea inhalaţii cu aburi de ţuică, în vreme ce, în colţul opus, adversarul său cel de toate zilele zăcea făcut knockout, cu prosopul pe cap, după numai trei runde de negocieri bahice. Să nu se creadă însă că numele consoartei reflecta în vreun fel fantezist aplecarea firii bărbăteşti spre poligamie (ferit-ar Sfântu’). Nu era decât simpla pasiune a naşei pentru telenovele, combinată cu simţul datinii complex şi bine înrădăcinat al naşului.

În fine, prezenţa exemplarului masculin de faţă fiind pur decorativă, susnumita tocmai se pregătea să-şi întindă pe obrajii scofâlciţi nişte smacuri menite să acopere straturile erelor geologice anterioare, când, dinspre verandă se auzi un foşnet suspect. Dădu să iasă, dar parcă amintindu-şi de ceva, se întoarse brusc şi luă din vitrină cel mai mare şi mai contondent bibelou întruchipând un beţiv destul de ofensiv (credea ea!) prin expresivitate. Înarmată cu obiectul special destinat celor ce-i încălcau spaţiul domestic, băgă capul pe uşă şi depistă repede sursa zgomotului: o dihanie de culoarea mucegaiului, cu două cioturi de antene, o privea inocent cu toţi cei trei ochi, doi căcănii şi unul gălbui. Cum arătarea aceea ceacâră nu-i inspira decât milă, ma