14:15 l În luna mai a anului curent a avut loc în zona Zăvoi din municipiul Piteşti inaugurarea parcului Lunca Argeşului, care oferă pasionaţilor de sport peste 15 km de alei şi 4 km de piste pentru biciclete, iar intr-o perioada cât mai
scurta acestea se vor extinde, intrucât vor exista variante către parcul Ştrand şi către baza de agrement din Tudor Vladimirescu. Astfel, odată cu aparitia noilor piste pentru biciclete, poliţia s-a confruntat cu o creştere a numărului de furturi de biciclete la nivelul judeţului Argeş. Mulţi cetăţeni, proprietari de biciclete sau nu, au o părere greşită despre locul de unde sunt sustrase bicicletele, respectiv spaţii publice/stradale. Realitatea diferă, statisticile arătând că majoritatea furturilor sunt comise în scări de bloc, uscătoare şi boxe. În primele 8 luni ale anului 2013, Poliţia Argeş a înregistrat peste 40 de furturi de biciclete, intervalul de timp cand au avut loc fiind atât ziua cât şi noaptea. Jumătate de cazuri au avut loc, după cum reiese din datele statistice, în municipiul Piteşti, cu predilecţie în imobilele de pe raza de competenţă a Secţiei 3 Poliţie. Următoarea localitate in care s-a inregistrat un numar mare de furturi de biciclete este Mioveni cu nu mai putin de 7 furturi de biciclete, iar ca perioadă, cea mai afectată de acest fenomen a fost luna august. Cel mai frecvent mod de operare întâlnit este reprezentat de distrugerea / tăierea sistemului antifurt al bicicletei. De asemenea, sunt situaţii în care hoţii forţează sistemul de prindere al balustradei de care este asigurată bicicleta. Boxele blocurilor sau curţile caselor unde bicicletele sunt lăsate neasigurate reprezintă o altă locaţie de unde acestea sunt sustrase.
Regulile generale ce trebuie respectate pentru a nu deveni victima hoţilor de biciclete
1. Utilizaţi întotdeauna două sisteme antifurt pentru asi