Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa reîncepe mineritul, după zece ani de la închiderea ultimelor mine. Caută cupru, aur, zinc şi plumb

Publicat in Romania TV, joi 26 septembrie 2013 ·

Franţa, a doua mare economie a Europei, reia activitatea minieră, la zece ani după închiderea ultimelor mine. Poziţia adoptată de guvernul francez se înscrie într-un trend european, tot mai multe ţări concentrându-se pe resuscitarea unei ramuri economice pe care analiştii o văd vitală pentru dezvoltare şi combaterea şomajului. 

Potrivit presei economice din Hexagon, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o companie va demara lucrări de explorare minieră în Franţa. Compania Variscan, filială a firmei australiene PlatSearch, a obţinut în vară un permis de explorare pe o suprafaţă de circa 200 de kilometri pătraţi în zona Creuse din nord-vestul Franţei. Compania va exploata zăcăminte de cupru, aur, zinc şi plumb.

Autorizaţia de explorare a fost emisă de nou înfiinţatul minister al Relansării Economice, care consideră că mineritul trebuie să fie o parte importantă a viitorului economic al Franţei. Arnaud Montenbourg, ministrul de resort, a reiterat în faţa unei comisii parlamentare, voinţa Executivului de la Paris "de a da Franţei din nou şansa de a exploata propriile sale mine".

Ultimele mine din Franţa, din care se extrăgeau minereuri feroase, au fost închise în 2004, pentru că deveniseră nerentabile. Şi din această cauză, Franţa, a doua mare economie a zonei euro, trebuie să apeleze la companii străine care să facă lucrările de explorare, aşa cum este cazul acestei filiale a companiei canadiene.

Înainte de a începe chiar şi faza de explorare, Franţa are de rezolvat două mari probleme. Mai întâi actualizarea hărţii bogăţiilor subsolului, dat fiind că ultima evaluare a fost făcută în 1992, iar aceasta nu acoperă decât 20% din suprafaţa teritoriului ţării. A doua: actualizarea legislaţiei referitoare la minerit, proces care a început chiar în acest an, dat fiind că actualul Cod Minier este vechi şi pune piedici investitorilor. Există însă voinţă

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 57 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum 2 ore
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 3 ore
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Anca Molnar, cunoscută ca „make-up artistul vedetelor”, a murit la doar 35 de ani. Mesajul emoționant lăsat înainte de a pierde lupta cu boala

Gandul acum 19 minute
Showbiz-ul din România a fost lovit de o veste extrem de tristă: Anca Molnar, cunoscută drept „make-up artistul vedetelor”, a murit la doar 35 de ani, după o luptă grea cu cancerul. Tânăra a fost optimistă până la final, dar boala a fost mai puterni

Trafic restricţionat în mai multe zone din Bucureşti de Ziua Eroilor

Mediafax acum o ora
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, traficul rutier va fi restricţionat în următoarele zone: - restricţionarea traficul rutier pe Str. Constantin Mille, în data de 13 iunie a.c., între orele 19.30-23.00 - restricţionarea traficului rutier pe Cale

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°