Poliţiştii din satul Băltiţa, comuna prahoveană Măneşti au fost chemaţi în această dimineaţă de un localnic ce a descoperit în toaleta din curte un făt ce părea născut înainte de termen
Un echipaj de Poliţie şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au venit la locul macabrei descoperiri şi au scos din toaletă „produsul de concepţie“, aşa cum este denumit fătul până la stabilirea cu exactitate a faptului dacă acesta este un avorton, născut înainte de termen, sau un copil născut sănătos, dar care a fost aruncat în toaletă.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, cel care a făcut sesizarea este proprietarul curţii unde a fost descoperit fătul, iar bănuielile se îndreaptă către concubina acestuia care era însărcinată.
Corpul va fi supus unei necropsii, în funcţie de rezultele acesteia urmând să se facă şi o încadrare juridică a faptei.
Dacă se va descoperi că fătul a fost născut la termen, în cauză va fi deschis dosar penal pentru necropsie.
Vă mai recomandăm
Criză de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti. Au de suferit atât pacienţii din Prahova cât şi cei din Capitală
Mama copilului sfâşiat de câini: „Sacrificiul lui Ionuţ nu a fost în zadar“