Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îşi schimbă tonul referitor la noua dezbatere anti-aderarea României la Schengen care a apărut în mediul politic francez. Dacă, în urmă cu o săptămână, când ministrul francez de Interne declara că deschiderea spaţiului Schengen pentru români şi vecinii bulgari „nu este pe ordinea de zi”, Externele declarau pentru gândul că România contează „întru totul” pe sprijinul Franţei, acum, ministerul condus de Titus Corlăţean îşi exprimă „speranţa” că premierul francez nu a uitat că a promis, în iulie, la Bucureşti, sprijinul ţării sale pentru aderarea în două etape la spaţiul Schengen.
CLIC PENTRU A VEDEA REACŢIA MAE - DOCUMENT INTEGRAL
Într-o reacţie transmisă gândul ca urmare a articolului publicat joi de Europe1, în care se spunea că Hollande îl susţine pe ministrul de Interne Manuel Valls în declaraţiile despre romii originari din România şi Bulgaria şi că ţara noastră nu va intra în spaţiul Schengen, MAE „reaminteşte că România a îndeplinit condiţiile de aderare, fapt confirmat de toate statele membre ale UE în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Interne şi Justiţie din iunie 2011, care a concluzionat asupra finalizării procesului de evaluare Schengen a gradului de pregătire a României (şi a Bulgariei) în vederea punerii în aplicare a tuturor dispoziţiilor acquis-ului Schengen”.
Întrebată de gândul ce discuţii se poartă în aceste zile, de când a revenit în dezbaterea publică franceză dosarul Schengen, între Bucureşti şi Paris, diplomaţia română a dat asigurări că se află „în contact permanent cu partenerii francezi” pe tema aderării României la acest spaţiu. „Partea română îşi exprimă aşteptarea ca Franţa, partener tradiţional şi strategic al României, să acţioneze atât în spiritul relaţiei bilaterale substanţiale, cât şi în contextul recunoaşterii finalizării procesului de evaluare şi a îndeplinirii criteriil