În august apărea o veste despre cum angajaţii NSA s-au folosit de uneltele agenţiei pentru a-şi spiona iubiţii sau iubitele. Acum apar informaţii oficiale cu privire la cât de mult au abuzat aceştia de facilităţile agenţiei pentru a-şi monitoriza relaţiile.
LOVEINT, acesta este termenul sub care a trecut urmărirea ilicită a persoanelor cu care sunt într-o relaţie angajaţii NSA. Într-o scrisoare trimisă senatorului Chuck Grassley sunt specificate detalii cu privire la cei care au încălcat regulile NSA pentru a-şi urmări jumătăţile, dar şi despre cei care au folosit uneltele NSA în alte scopuri decât cele oficiale, notează The Verge.
Pe lista completă figurează 12 incidente şi NSA susţine că are două investigaţii în derulare, cu un al treilea potenţial caz. Sunt câteva cazuri pentru care nu s-a specificat cauza, dar cel puţin 8 dintre aceste 12 sunt despre spionatul soţiilor, iubitelor, soţilor sau iubiţilor. Într-unul dintre cazuri, un angajat a verificat 6 adrese de email aparţinând unei foste iubite. Iar asta încă din prima zi de când a avut acces la sistem. În alt caz, o femeie a urmărit un număr de telefon din lista de contacte a soţului său, crezând că o înşală.
Sunt cazuri descoperite de NSA printr-un test cu poligraful sau printr-o mărturisire directă a celui implicat, dar despre alte descoperiri agenţia nu a spus cum a ajuns la acele persoane. Este interesantă însă declaraţia unuia dintre cei implicaţi. El susţine că a căutat adresa iubitei sale doar ca să se antreneze. Pedeapsa pentru el a fost retrogradarea şi oprirea a jumătate din salariu pentru două luni.
Femeia care şi-a urmărit soţul şi-a dat demisia, la fel şi alţi câţiva oameni care au trecut intenţionat peste regulile NSA. Unuia dintre angajaţi a căutat un număr de telefon dintr-o altă ţară, pe motiv că învaţă limba acelei ţări, i-a fost tăiat accesul la baza de date şi la res