Medvedev a descris sumbru situația actuală a economiei din Rusia.
“Condiţiile externe defavorabile ne afectează în prezent economia, ca şi o serie de probleme nerezolvate”, a scris Medvedev, subliniind că prognoza de creştere este relativ pesimistă, scrie AFP.
Premierul rus a arătat că creşterea PIB din acest an nu va depăşi 2%, fiind inferioară avansului mondial pentru prima oară după 2009.
Premierul a explicat că nu mai este rentabil să produci în uzine învechite şi nici să investeşti în noi proiecte de anvergură, din cauza unor obstacole cum ar fim preţurile mari din construcţii.
Premierul a făcut apel la concentrarea eforturilor pe dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii prin măsuri de susţinere, îmbunătăţirea productivităţii şi a climatului de afaceri.
La jumătatea lunii septembrie, Medvedev a anunţat că guvernul şi companiile de stat trebuie să facă sacrificii bugetare pentru a compensa încetinirea creşterii economice.
Medvedev a descris sumbru situația actuală a economiei din Rusia.
“Condiţiile externe defavorabile ne afectează în prezent economia, ca şi o serie de probleme nerezolvate”, a scris Medvedev, subliniind că prognoza de creştere este relativ pesimistă, scrie AFP.
Premierul rus a arătat că creşterea PIB din acest an nu va depăşi 2%, fiind inferioară avansului mondial pentru prima oară după 2009.
Premierul a explicat că nu mai este rentabil să produci în uzine învechite şi nici să investeşti în noi proiecte de anvergură, din cauza unor obstacole cum ar fim preţurile mari din construcţii.
Premierul a făcut apel la concentrarea eforturilor pe dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii prin măsuri de susţinere, îmbunătăţirea productivităţii şi a climatului de afaceri.
La jumătatea lunii septembrie, Medvedev a anunţat că guvernul şi companiile de stat trebuie să facă sacrificii