* interviu cu scriitorul Constantin Ardeleanu, la 65 de ani - Nu ţi-e ruşine că împlineşti 65 de ani în timp ce mulţi dintre marii scriitorii contemporani ţie abia trec de 50 ? - Dacă ţi-aş răspunde că nu mi-e ruşine, nu m-ai apostrofa imediat cu „Neruşinatule”? Reproşându-i cuiva longevitatea (relativă), ai cădea pe gândirea gheboasă a guvernanţilor, care după ce au prădat fondurile strânse la asigurări sociale, aşteaptă cinic-optimişti dispariţia naturală a vârstnicilor. Verdi a scris Falstaff la 80 de ani. Mi-e ruşine totuşi de Eminescu, Creangă, Rebreanu, Nichita, care dacă ar fi atins etatea mea ar fi adăugat multe capodopere unor bibliografii deja temeinice. - De la cine ar trebui să-ţi ceri iertare pentru toate neîmplinirile tale literare şi cui ar trebui să mulţumeşti pentru cărţile tale memorabile? - Frumos îmi şade: la vârstă să mă laud cu împlinitul, iar în literatură cu neîmplinirile. Cui să-i reproşez talentul aproximativ, când deja am intrat în salonul (cehovian) numărul 65? Proza mea cu multe inserţii umoristice (ne-o ajunge atâta bocet de la Sofocle până la Kundera) datorează mult resurselor de haz ale tăzlăuanilor mei, oameni de toată isprava (vă aşteptaţi cumva să spun oameni de râs?), iar strict pentru „Hâtrii Tazlăului” regretatului profesor Gheorghe Blaga, redactorul şef al revistei „La Tazlău”, care mi-a arătat poteca pe care ar trebui să urc, pentru a-i trimite textele necesare publicării. „Hâtrului de la Tazlău” nu i-au fost indiferente nici gândurile de bine ale lui Nicolae Sava (prin cronici scrise la „Ceahlăul”) şi Adrian Alui Gheorghe (prin viu grai, neriscând un pronostic în scris), ctitori ai „Grupului de la Durău”. La care s-au adăugat cronicile lui Ilie Dan, Grigore Grigurcu, Geo Vasile, Constantin Tomşa, Simion Bărbulescu, Radu Voinescu, Gabriela Drăghici, Nicolae Boghian, Mihai Botez, Ion Deaconu, Liviu Vişan, Octavian Mihalcea, Luci