> Sunt prezentate lucrări ştiinţifice din 12 domenii de referinţă ale Ingineriei electrice
Simpozionul internaţional „Electrical Engineering and Energy Converters – ELS2013”, aflat la a V-a ediţie, a început ieri la Universitatea Suceava şi se desfăşoară timp de 3 zile, în organizarea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.
Evenimentul se bucură de participarea dlui Walter Sattinger, din Elveţia, responsabil pentru Europa Continentală în sistemul PMU – pentru determinarea oscilaţiilor interarea.
Directorul Departamentului de Electrotehnică al FIESC, prof. dr. ing. Radu Pentiuc, a precizat că, la această ediţie lucrările ştiinţifice abordează 12 domenii principale, printre care transformatoare şi maşini electrice, convertoare electromecanice speciale, sisteme micro-electromecanice (MEMS), roboţi şi actuatoare, acţionări electrice şi automatizări, vehicule electrice şi hibride, instrumentaţie şi control în energetică, compatibilitate, calitate, eficienţă şi securitate în sistemele electroenergetice.
Ieri, în prima zi a simpozionului au avut prezentări în plen profesorii universitari Aurel Câmpeanu, de la Universitatea din Craiova, Alecsandru Simion, de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi, ambii având titlul de Doctor Honoris Causa al USV, şi prof. univ. dr. ing. Virgil Maier de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
De asemenea, a fost lansată lucrarea „Modelarea şi simularea maşinilor electrice”, apărută la Editura Academiei, anul trecut, autori A. Câmpeanu, I. Caucin, I. Vlad şi S. Enache. Simpozionul continuă astăzi cu lucrările pe secţiuni şi cu prezentarea expoziţiei de inventică „Echipamente în inginerie electrică”.
Expoziţia se află la a V-a ediţie, „Universitatea «Ştefan cel Mare» Suceava fiind prima dintre universităţile din România clasificată de OSIM după numărul de brevete de inven