Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama: Acordul privind rezoluţia pe tema Siriei este "o enormă victorie"

Publicat in Romania Libera, vineri 27 septembrie 2013 ·

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a catalogat drept o "enormă victorie pentru comunitatea internaţională" acordul privind adoptarea unei rezoluţii ONU pe tema arsenalului chimic sirian, transmite Mediafax.

O rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU pe tema neutralizării arsenalului chimic sirian urmează să fie adoptată în curând, după ce Rusia şi Statele Unite au ajuns la un acord privind prevederile textului. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri la ora 20.00 (sâmbătă, 3.00, ora României) pentru a vota pe tema proiectului de rezoluţie, relatează AFP.

Statele Unite au atribuit regimului sirian atacul cu arme chimice comis la Damasc pe 21 august şi soldat cu aproximativ 1.400 de morţi. Însă preşedintele Bashar al-Assad susţine că atacul a fost comis de insurgenţi care ar fi adus armamentul neconvenţional din ţări vecine.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc urmând să prezinte lista cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a catalogat drept o "enormă victorie pentru comunitatea internaţională" acordul privind adoptarea unei rezoluţii ONU pe tema arsenalului chimic sirian, transmite Mediafax.

O rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU pe tema neutralizării arsenalului chimic sirian urmează să fie adoptată în curând, după ce Rusia şi Statele Unite au ajuns la un acord privind prevederil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum o ora
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 53 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 13 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 8 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°