Șeful comisiei de buget din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ a recunoscut greşeala sesizată de Ziarul de Roman, după ultima şedinţă a legislativului judeţean.
“Ne cerem scuze faţă de colegii noştri şi faţă de opinia publică, pentru că s-au strecut nişte erori destul de mari la hotărârea pe care am adoptat-o şedinţa precendată, atunci când am aprobat planul de măsuri pentru iarna 2013 – 2014. Atunci am votat, din greşeală, o cantitate foarte mare de carburant, iar acest lucru se poate interpreta. Eu, în calitate de preşedinte al comisiei de buget, şi în numele colegilor mei din PSD, îmi cer scuze pentru această eroare şi cer să se facă demersurile necesare pentru întocmirea corectă a documentelor, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, a spus consilierul judeţean Neculai Puşcaşu.
Aleşii judeţului au aprobat, luna trecută, în unanimitate, cantităţi impresionante de carburanţi pentru doar 14 zile de iarnă. Proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru asigurarea circulaţiei rutiere pe drumurile judeţene pe perioada iernii 2013 – 2014 a fost aprobat cu unanimitate de voturi, fără ca membrii legislativului judeţean să sesizeze greşeala făcută de unul dintre angajaţii Direcţiei de Dezvoltare Judeţeană Neamţ. Mai exact, centralizatorul materialelor chimice şi antiderapante şi al carburanţilor, pe baze de deszăpezire, arăta că, în doar 14 zile de activitate, utilajele din cele cele patru baze de deszăpezire ale judeţului Neamţ consumă 3.000 de tone de benzină şi 40.560 de tone de motorină, din care, doar pentru baza Piatra Neamţ, erau trecute 850 de tone de benzină şi 10.710 tone de motorină (unitatea de măsură corectă fiind litri).
Consilierii judeţeni au aflat ce au votat abia la o zi după şedinţă, când au fost sunaţi de redactorul Ziarului de Roman.
Șeful comisiei de buget din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ a recu