Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: Situaţia USL trebuie tranşată rapid, România nu mai poate fi guvernată în acest mod

Publicat in CityNews Alba, vineri 27 septembrie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că PSD nu susţine iniţiativa PNL de modificare a legii administraţiei locale şi consideră că trebuie o discuţie cu PNL cât mai curând pentru ca lucrurile să fie tranşate cât mai rapid, dacă se merge mai departe cu "acest USL".

Întrebat despre iniţiativa legislativă a PNL de modificare a legii administraţiei publice locale astfel ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, precum şi modificarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene, Dragnea a spus că PSD nu susţine în niciun fel această iniţiativă, care nu s-a discutat în USL, transmite mediafax.ro.

"Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (...) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia", a declarat Dragnea potrivit sursei citate.

El a spus că lucrurile trebuie lămurite "într-o discuţie foarte calmă", care să aibă loc cât mai curând.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 59 minute
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 37 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA

News.ro acum 4 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum 49 minute
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice, arată un nou studiu

News.ro acum o ora
China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari în mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate joi de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, transmite Reuters. Amploarea sprij

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Moșii de vară. Semnificația religioasă a sărbătorii

Ziua Constanta acum o ora
Sambata, 22 iunie 2024, facem pomenire pentru toti cei adormiti din neamul nostru. Aceasta sambata este cunoscuta si sub numele de Mosii de vara. Sambata este ziua consacrata pomenirii mortilor, in afara celor in care randuiala tipiconala nu prevede

Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi într-un bombardament lângă biroul Crucii Roşii din Gaza, anunţă organizaţia

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 22 de persoane au fost ucise într-un atac cu obuze care a afectat biroul său din Gaza, care este înconjurat de sute de refugiaţi palestinieni, care trăiesc în corturi, scrie The Guardian. M

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°