Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Boc a inaugurat "Promenada Inimii" în Parcul Central şi a parcurs un traseu de 600 de metri

Publicat in Gandul, sâmbătă 28 septembrie 2013 · ·

Primarul Emil Boc a inaugurat, sâmbătă, primele două trasee ale "Promenadei Inimii", în Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, şi a parcurs un traseu cu o lungime de 600 de metri, alături de peste o sută de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a participat la un eveniment organizat de Spitalulul Clinic de Recuperare şi Fundaţia Română a Inimii, de inaugurare a "Promenadei Inimii" în jurul lacului din Parcul Central, care le oferă clujenilor posibilitatea de a face plimbări pe trasee ce trebuie parcurse într-o anumită perioadă de timp, fie că este vorba despre pacienţi cu afecţiuni cardice, fie că sunt persoane sănătoase interesate de măsuri de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Boc a îmbrăcat un tricou albastru cu însemnele manifestării şi a inaugurat unul dintre cele două trasee, cu o lungime de 600 de metri, parcurgând în plimbare traseul alături de peste o sută de persoane.

"Din cunoştinţele mele, ştiu că bolile cardiovasculare sunt cele mai răspândite din lume şi constituie cauza principală de deces. Cred că investiţia în mişcare este cea mai ieftină şi cea mai benefică investiţie pe care o putem face fiecare dintre noi pentru a preveni apariţia bolilor de inimă. Acest proiect de înfiinţare a unor promenade cu trasee recomandate pentru cei care vor să investească în sănătate este unul de impact", a spus primarul Clujului.

Potrivit acestuia, Primăria Cluj va înfiinţa astfel de trasee şi în cartierele municipiului, dar şi în alte parcuri.

Şeful Secţiei de cardiologie a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Dumitru Zdrenghea, a declarat, la rândul său, că traseele de promenadă sunt marcate cu câte un panou indicator, cu traseul respectiv, cât şi cu viteza cu care trebuie parcurs, pentru a se obţine beneficiile scontate.

"«Promenada Inimilor» le oferă clujenilor interesaţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 43 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 31 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 53 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 48 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°