Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperire importantă Oamenii de ştiinţă au înţeles cum poate fi prevenită metastaza

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Unul dintre cele mai letale aspecte ale tumorilor canceroase este capacitatea lor de a creşte şi de a se răspândi distrugând celulele sănătoase din corp. Controlarea acestei expansiuni letale, cunoscută sub numele de metastază, poate fi dificilă. Însă, acum, oamenii de ştiinţă susţin că o proteină ar putea fi cheia pentru stoparea dezvoltării rapide a cancerului.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, uneori, proteina E2F poate creşte ritmul de dezvoltare al tumorilor, în timp ce alte ori le poate suprima. Acum, cercetătorii susţin că au reuşit să blocheze faza de stimulare a proteinei, determinând-o pe aceasta să acţioneze într-un singur fel, ucigând celulele canceroase.

„Am descoperit această proteină la începutul anilor 1990, iar de atunci am aflat destul de multe lucruri despre ea. Este o ţintă, reglată de o genă supresoare tumorală… iar căile s-au dovedit a fi anormale în toate celulele tumorale virtuale, care determină dezvoltarea proliferării”, a declarat autorul studiului, Nick La Thangue de la oxford.

Potrivit lui La Thangue, atunci când E2F funcţionează bine este un instrument critic pentru reglarea celulelor. Mai exact, proteina ajută celulele sănătoase să se dezvolte, dar când o celulă este avariată sau se îmbolnăveşte, proteina se „transformă” şi determină moartea celulei. Acest proces poartă numele de apoptoză şi ajută la prevenirea acumulării de erori ADN sau a dezvoltării cancerului.

Oricum, când celulele canceroase cresc în corp, gena care codifică proteina E2F se modifică, iar proteina îşi pierde capacitatea de a asigura moartea celulelor. În schimb, ea rămâne permanent în starea de proliferare, susţinând răspândirea celulelor canceroase. La Thangue a mai notat că deşi E2F se găseşte în toate celulele din corp, celulele canceroase au o concentraţie mai mare a acestei proteine.

În studiu, oamenii de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Edi Iordănescu – E seara noastră. Suntem mândri că suntem români / Reverenţă în faţa suporterilor

News.ro acum 35 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că el şi toţi jucătorii săi sunt mândri că sunt români şi au avut parte de o susţinere incredibil

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 33 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 52 minute
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 4 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°