Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni a derulat timp de doi ani (1 octombrie 2011 - 30 septembrie 2013), cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul Life Long Learning, Proiectul multilateral Comenius, intitulat „Genius - Plagiat sau creativitate - Predare inovativă versus copiat”.
Acest proiect a fost coordonat de Universitatea „Gulielmo Marconi” din Roma, Italia, parteneri alături de colegiul fălticenean fiind Liceul Epal Axioupolis Kilkis din Grecia, Centrul Spaniol de Educaţie şi Formare CECE din Madrid, Spania, Colegiul Norwich din Marea Britanie, Facultatea de Filosofie Braga, Portugalia, Direcţia Regională a Educaţiei Naţionale-Ilmem Istanbul, Turcia. Obiectivul proiectului a fost consolidarea aptitudinilor elevilor din învăţământul preuniversitar printr-o cale de învăţare atractivă, creativă, prin folosirea corectă a informaţiilor şi combaterea plagiatului ca urmare a utilizării calculatorului pe scară largă. Participanţii la proiect au învăţat cum să fie proprietarii propriilor inovaţii, cum să fie cetăţeni europeni cinstiţi, precum şi consecinţele plagiatului.
Aşa cum am aflat de la prof. Claudia Suseanu, directorul Colegiului „Mihai Băcescu”, proiectul Genius a asigurat o cale de învăţare inovativă, prin trei activităţi majore: un curs online pentru profesori şi elevi care a vizat formarea competenţelor de utilizare corectă a informaţiilor şi învăţare creativă; Codul A Fi Genius - un cod de conduită subscris de elevi, profesori şi instituţii de învăţământ şi o competiţie transnaţională a elevilor intitulată „Bătălia Minţilor”, ca etapă finală a învăţării care sprijină creativitatea versus copiat.
„La această competiţie, desfăşurată în perioada mai-iunie 2013, au participat opt echipe de câte trei elevi, din România, Turcia, Marea Britanie şi Grecia. Echipa numărul 3 din România, formată din elevii Ioana Matei, Al