Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educația nutrițională a elevilor, o campanie de succes

Publicat in Revista MedFarm, duminică 29 septembrie 2013 ·

Am început promovarea proiectului la începutul lunii noiembrie cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, care ne-a înlesnit accesul în liceele mari din Tg Mureş. Am discutat cu directorii liceelor: Electromureş, Al.Papiu Ilarian , Unirea, Bolyai Farkas şi Mihai Eminescu pentru a accepta derularea orelor de dietetică în cadrul orelor de dirigenţie.

În fiecare liceu am organizat programul de lucru, apoi am realizat întâlnirile cu elevii şi diriginţii care au manifestat interes pentru curs. Am comunicat cu directorii, profesorii şi elevii liceelor, precum şi cu personalul din şcoală implicat în educaţia elevilor: psihologii din liceul Electromureş şi Al.Papiu Ilarian şi vânzătorii angajaţi în chioşcul alimentar şcolar. Nu am avut ocazia de a ne întâlni cu medicii şi asistenţii medicali din şcoli.

Adaptând permanent programul de dietetică la programul orelor acceptate de profesorii diriginţi, am susţinut în total 65 de cursuri de nutriţie şi dietetică , în perioada cuprinsă între noiembrie 2012 şi iunie 2013, în liceele menţionate.

La cele 65 de cursuri au participat 1341 elevi şi doar 52 diriginţi. Am constatat o diferenţă semnificativă între cunoştinţele şi interesul de a mai primi informaţii, al elevilor sensibilizaţi asupra temei calităţii vieţii, de către părinţi sau de către profesorii diriginţi.

În cadrul cursurilor am dezbătut importanţa calităţii alimentaţiei ca factor de menţinere a performanţelor şcolare şi fizice, ca mijloc esenţial de păstrare a sănătăţii. Am inventariat factorii de risc ai noului mod de viaţă precum şi bolile civilizaţiei, am analizat împreună diferite comportamente alimentare vicioase precum bulimia şi anorexia, am descris meniul şi stilul alimentaţiei sanogene, precum şi importanţa alegerii alimentelor autohtone, naturale, proaspete. Tot în acest context am definit şi necesitatea protejării

Articolul in Revista MedFarm >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 4 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 6 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

20°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°