O satiră, o dramă psihologică sau un film fantastic cu tente erotice. Aşa tind criticii să încadreze pelicula. Regizorul a hotărât însă s-o denumească o comedie neagră. Pe scurt şi în acte e o comedie neagră în regia lui Horaţiu Mălăele şi cel de-al doilea lungmetraj semnat de actor. Un film aşteptat de cinefilii români şi, spun unii critici, poate cel mai bun film românesc al anului. Firul epic începe neaoş cu descrierea unei “vieţi de rahat” trăită până în momentul vorbirii de Lionel Frunză (pe numele adevărat Ionel), orfanul care ajunge să fie imigrant în propria ţară şi care munceşte în construcţii. Alături de el îi găsim pe Kiril, bulgarul contrabandist şi pe Volodea, rusul care munceşte şi el la negru. Subiectul filmului şi dezvoltarea lui coincid cu scena în care cei trei tovarăşi, ameţiţi de aburii alcoolului, plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Nu află c-o să câştige la loto şi nici c-o să se însoare cu cea mai frumoasă femeie, ci data exactă a morţii şi modul în care vor pleca din lumea asta. “E trist când plângi de unul singur. Mai plâng puţin şi plec” Subiectiv şi din perspectiva unui om, poate nu prea priceput, dar căruia îi plac emoţiile şi simplitatea filmelor româneşti, ”Funeralii fericite” e un lungmetraj bun spre foarte bun… cu situaţii în care nu mulţi ne întâlnim în viaţa reală, dar pe care, poate, ni le-am imaginat măcar o dată. Cum e să-ţi pregăteşti propria înmormântare? Să-ţi alegi coşciugul, costumul şi felul în care urmează să pleci din lumea asta? Aici e clară tenta de ieșit din normal, în accepția uzuală a cuvântului. La fel de bine surprinsă e şi cancaniada în care Mălăele scaldă intenţionat bucăţi din film, spre deliciul celor care îşi cumpără ziare colorate în fiecare dimineaţă. Îl invită pe Serghei Mizil să joace rol de “peşte” şi subliniază în mai multe secvenţe pofta de senzaţional a românilor, din ce în ce mai prezentă: aici