Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE "ProSport Cu Bicicleta La Mare", ediţia a opta! FOTO Al doilea punct de alimentare! Nu se mai ţine cont de programul iniţial

Publicat in Pro Sport, duminică 29 septembrie 2013 ·

UPDATE 13:52 După lupte seculare care au durat câteva ore, am ajuns şi la al doilea punct de alimentare. Mai sunt două. Nu se mai ţine cont de programul iniţial.

UPDATE 13:28 Cei doi participanţi care au greşit traseul au fost găsiţi la 40 de kilometri de punctul de alimentare. Plouă din ce în ce mai tare, sunt aproximativ 20 de abandonuri. În ciuda acestor factori, sunt mulţi care refuză să renunţe. Întârzierea faţă de program este de o oră sau chiar mai mult.

UPDATE 12:00 Doi participanţi au greşit traseul. Localnicii din comuna Băneasa au fost aceia care au informat echipa de organizare în legătură cu asta. S-a pornit în căutarea lor.

UPDATE 11:42 O parte dintre participanţi au plecat către al doilea punct de hidratare, din comuna Negureni. Mai sunt de parcurs 140 de kilometri, a început ploaia din nou, temperatura e în scădere, iar pantele sunt din ce în ce mai dificile. Avem o întârziere de 40 de minute faţă de programul iniţial, iar mulţi dintre participanţi încă nu au ajuns la primul punct de alimentare. Abandonurile s-au înmulţit. Printre cei care au găsit dificil traseul se numără şi Lucian Lipovan.

UPDATE 10:17 Pornim către primul punct de alimentare. S-au format două grupuri: unul pentru aceia care pedalează mai repede, altul pentru cei care nu sunt siguri că vor mai continua după oprirea din comuna Băneasa. Numărul abandonurilor s-a dublat: zece. Nu mai plouă, dar temperatura este una destul de scăzută, iar drumul este unul dificil.

UPDATE 09:57 Cinci abandonuri până acum. Cârcei, frig sau probleme cu bicicleta. Acestea sunt motivele invocate de participanţi.

UPDATE 09:53 Participanţii sunt regrupaţi. Din fericire, nu plouă tare, doar picură, astfel că nimeni nu se gândeşte, momentan, sa abandoneze din cauza ei. Totuşi, este resimţită oboseala. Urcarea pe pantă îşi spune cuvântul.

UPDATE 09:41 A

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 30 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 33 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 21 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°